FC BISTRITA

A 17-a partidă fără înfrângere

FC Bistrita se află la a 17-a partidă consecutivă fără înfrângere, mai exact, echipa a ajucat la Maieru.
Otniel Sighiartău se află la a doua „triplă” pentru FC Bistrița în acest sezon, iar Tiberiu Rus, Alin Chibulcutean și Otniel Sighiartău rămân singurii jucători care au jucat în toate partidele acestui sezon (20 de partide). De asemenea, Sergiu Mureșan evoluează pentru prima dată ca titular pentru FC Bistrița.

„Echipa noastră a mai trecut un examen astăzi, cel de la Maieru. Jucată în fața unei echipe gazdă mai slab cotată ca în anii trecuți, partida nu a avut istoric. A fost dominată în special în prima repriză de către Chibulcutean & co, atunci când echipa noastră a marcat de patru ori, asta după ce gazdele și-au introdus mingea în propria poartă la scorul de 0-0. Golurile au fost marcate de Otniel Sighiartău, trei la număr, după câteva incursiuni frumoase în careul echipei gazdă, toate finalizate fără șansă pentru portarul din Maieru, și Sergiu Costin care a șutat din interiorul careului înainte de pauză. De partea cealaltă, formația gazdă s-a apropiat greu de poarta apărată foarte bine de Sergiu Mureșan, portarul nostru dând siguranță porții echipei noastre.

Repriza secundă a adus o retragere a echipei noastre, reducând din viteză și amenințând mai puțin poarta celor de la Silvicultorul. Pe fondul acestei ușoare delăsări, gazdele au marcat la o greșeală a defensivei noastre și puteau să o mai facă încă o dată dacă nu nimereau transversala porții lui Sergiu Mureșan. FC Bistrița a mai avut câteva tresăriri, însă nou intrații Denis Hordouan și Ionuț Ceușan nu au reușit să marcheze, primul nimerind doar bara porții gazdă. Pe final, Doru Conon reușește și el să înscrie printr-un șut din afara careului și duce astfel scorul la 6-1.

Una peste alta a fost o victorie frumoasă, meritată și binevenită în economia clasamentului, acolo unde formația noastră nu are voie să facă niciun pas greșit până la terminarea campionatului”, informează FC Bistrița.

La juniori, formatia a învins cu scorul de 9-2.

(7)

Leave a Reply