elevi

A doua sesiune de Bacalaureat

Aproape 500 de absolvenți de liceu susțin Bacalaureatul, în cea de-a doua sesiune. Testările au început deja.
Mai exact, sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a debutat luni.

Cei mai mulţi candidati provin de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa. În top se află și Colegiul Silvic „Transilvania” si Colegiul Economic – ambele din Năsăud, Liceul Tehnologic Târlişua, Liceul Teoretic Particular „Henri Coandă” Feldru şi Liceul Teoretic „Constantin Romanu Vivu” Teaca.
Centrul de evaluarea competenţelor este la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, iar centrul de evaluare la Liceul Sanitar Bistriţa. Preşedintele comisiei judeţene de bacalaureat este inspectorul şcolar general, Camelia Tabără.
Testările au debutat cu competentele lingvistice de comunicare orală în limba română și testele de limba maternă.
Urmează probele dintr-o limbă de circulație internațională și cele digitale.
Probele scrise sunt programate să înceapă pe 22 august. Elevii vor fi evaluați la Limba română, limba maternă, proba obligatorie a profilului, proba profilului și specializării. Rezultatele vor fi afișate pe 29 august. În aceeași zi se vor depune și eventualele contestații. Mediile finale vor fi făcute publice în prima zi a lunii septembrie.
Procentul de promovare la nivel judeţean în prima sesiune a fost de 69,93%.

(1)

Leave a Reply