Presedintele ANI, Catalin Macovei, sustine o conferinta de presa, in Bucuresti, luni, 21 iulie 2008. Agentia Nationala de Integritate (ANI) investigheaza, in prezent, situatia averii pentru un numar de 90 de persoane cu statut de functionar public, primele rezultate fiind asteptate in circa doua luni, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, presedintele ANI, Catalin Macovei. LASZLO MIHALY / MEDIAFAX FOTO

A.N.I. a găsit alți doi… incompatibili

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate precum și existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul a 21 foști și actuali aleși locali, iar dintre aceștia și doi din județul BN. Mai exact, Horea Aurel, primar al comunei Ilva Mică și Kiss Laszlo, fost viceprimar al Municipiului Bistrița.

Astfel, numărul aleșilor locali în cazul cărora Agenția Națională de Integritate a constatat incidente de integritate în cursul acestui an este de 254 aleși locali.

Horea Aurel, primar al comunei Ilva Mică, județul Bistrița-Năsăud, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 martie 2009 – 17 iunie 2013 întrucât a deținut simultan funcțiile de primar al comunei Ilva Mică și de administrator – membru al Consiliului de Administrației al Ocolului Silvic Plaiurile Heniului R.A., încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Totodată, Kiss Laszlo, fost viceprimar al Municipiului Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, s-a aflat în stare de incompatibilitate atât în perioada 16 octombrie 2014 – 01 iulie 2015, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar al municipiului Bistrița, județul Bistrița-Năsăud și de administrator al S.C. Blum Home&Office S.R.L., cât și în perioada 16 octombrie 2014 – 24 februarie 2016 întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar al municipiului Bistrița, județul Bistrița-Năsăud și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul S.C. Traduplus Autentic S.R.L.

De asemenea, persoana evaluată a desfășurat pe perioada deținerii funcției de viceprimar activități remunerate ca interpret și traducător pentru limbile engleză și germană.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit c), d) și k) și art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, Potrivit A.N.I.

„Art. 87, alin. (1), lit. c), d), k) și g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcția de primar și viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: lit c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia. lit d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice […] lit k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale […] lit g) calitatea de comerciant persoană fizicăț”, informează A.N.I.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

(12)

Leave a Reply