A V-a ediție a Serilor de la Casa Poetului

La Casa memorială Andrei Mureșanu, are loc în perioada 22-26 august, cea de-a V-a ediție a Serilor de la Casa Poetului.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.
Manifestarea este dedicată cinstirii memoriei poetului Andrei Mureșanu, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 200 de ani. Pe parcursul a cinci seri, începand cu ora 19.00, în curtea casei memoriale, situată pe strada Andrei Mureșanu, la numărul 33, vor avea loc conferințe prilejuite de sărbătorirea bicentenarului Andrei Mureșanu, lansări de carte, lecturi publice din creațiile scriitorilor bistrițeni, dezbateri, recitaluri muzicale susținute de cântautorii Florin Săsărman și Alexandra Sidor.

Se vor lansa volumele „Poetul Andrei Mureșanu în memoria contemporanilor”, ediție îngrijită de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, și „Andrei Mureșanu în răsăriturile magicului”, de Aurel Rau.

Anul acesta au fost invitați un număr de peste 40 de scriitori, care vor citi din creațiile proprii, își vor lansa noile apariții editoriale și vor dezbate probleme legate de actul creației și condiția scriitorului în zilele noastre.

Amfitrioni sunt directorul Bibliotecii Județene, Ioan Pintea, și David Dorian.
Printre invitați se numără Dorin Arsinte, Florin Avram, Nicolae Bosbiciu, Ioan Cioba, Alin Cordoș, Elena M. Câmpan, Icu Crăciun, Melania Cuc, Vasile George Dâncu, Natalia David, Suzana Deac, Emil Dreptate, Victoria Fătu Nalațiu, Vasile V. Filip, Vasile Găurean, Laura Gherman, Diorina Manu, Menuț Maximinian, Mircea Măluț, Al. C. Miloș, Gheorghe Mîzgan, Nazarica Munteanu, Dumitru Munteanu, Ionela Silvia Mureșan, Iacob Naroș, Olimpiu Nușfelean, Maria Olteanu, Mirela Orban, Traian Parva Săsărman, Iulia Pațiu, Ovidiu Pojar, Valentin F. Radu, Virgil Rațiu, Veronica Știr, Victor Știr, Lucia Teutișan, Marilena Toxin, Alexandru Uiuiu, Maria Ujică, Ștefan Vescari, Niculae Vrăsmaș, Ana Zegrean.

(2)

Leave a Reply