cupa scolilor la street dance

Află cine sunt jurații CSSD

Etapa județeană Bistrița-Năsăud a Cupei Școlilor la Streeet Dance are loc la data de 6 mai 2016, pe scena amplasată în fața Palatului Culturii Bistrița, începând cu ora 17:00.

Totodată, Finala Națională va avea loc în data de 7 mai la Sala Polivalentă din Bistrița începând cu ora 16:00.
Din juriu face parte Diana Pop a.k.a DEDE, Mike David și Alina Ciceo a.k.a Cici.

Diana Pop a.k.a DEDE este membru fondator al Genessis Dance Studio și are un istoric bogat în domeniul street dance-ului. Aceasta a obținut numeroase titluri la solo, dar și cu echipa, în cadrul Dance World Masters Croația, Festivalul Internațional de hip hop Bounce și a Campionatului Internațional IDO.
De asemenea, ea s-a făcut remarcată în cadrul emisiunilor „Dansez pentru Tine” și „România Dansează”.

Cel de-al doilea jurat, Mike David vine din Arad, este coregraful școlii de dans New Generation Dance Studio precum și membru L.I.G of Choreographers. De-a lungul carierei sale de dansator și coregraf acesta a obținut numeroase premii la diferite concursuri naționale cât și internaționale dintre care amintim:
Locul 1 – GET FRESH, Timisoara, 2008
Locul 1 – 2 vs 2 Bboying, cupa ARMONIA.2009
Locul 1 – Concursul Hip Hop SHOWCASE ANNIVERSARY BATTLE 2011
Locul 1 – NYMPHEA, Oradea, 2014
Locul 3 – Mega Crew, Hip Hop International, Oradea, 2015
Locul 1 – Hip Hop Mixt, Bounce Dance International, Satu Mare, 2015
Locul 1 – B-boying Battle Crew vs Crew, Bounce Dance International, Satu Mare, 2016

Însă, juriul Etapei Județene Bistrița-Năsăud a Cupei Școlilor la Street Dance ar fi incomplet fără cel de-al 3-lea membru, și anume Alina Ciceo a.k.a Cici. Aceasta este din Cluj, este fondator și coregraf al școlii de dans Jump IN Dance Company, și este absolventa a Academiei de Muzica „Gheorghe Dima”, sectia „Artele Spectacolului Muzical”. Poate fi considerată veteran în ale street dance-ului iar pentru aceasta, considerăm că este persoana perfectă pentru a completa juriul etapei județene

(1)

Leave a Reply