Aspire

Aspire 2016, program de formare a liderilor

Cei interesați se pot înscrie până pe data de 21 martie, respectiv 4 aprilie 2016, în singurul program din România și Europa de Est cu participare internațională, ce utilizează o programă alcătuită pe modelul celei de la Universitatea Harvard.

Programele de vară din 2016 sunt: Aspire High School pentru liceeni, Aspire Academy pentru studenţi și Aspire Professional pentru tineri profesioniști. Acestea se vor desfăşură în luna iulie, la Poiana Braşov: Aspire High School (7 – 11 iulie), Aspire Academy (8 – 15 iulie) și Aspire Professional (7 – 10 iulie).

În cadrul ediției din 2016, vor susține cursuri profesori de la cele mai bune universități din lume – Harvard, Stanford, Wharton și Berkeley – și traineri de specialitate în leadership, comunicare, negociere, business și storytelling.

Participanţii vor avea oportunitatea de a dialoga cu antreprenori locali și regionali și alte personalităţi de succes din domenii diverse.

Cursurile se vor desfășura exclusiv în limba engleză. De asemenea, participarea la program costă 300 de euro, în funcţie de programul ales, dar sunt şi burse pentru care se poate aplica şi se pot acoperi în totalitate costurile. În preţ intră cazarea la Poiana Braşov (3 şi 4 stele), masa şi cursurile.

Edițiile trecute au inclus workshop-uri despre: media cu Andi Moisescu și Lucian Mândruță, educație cu Mariana Gheorghe (CEO Petrom), business cu Fady Chreih (CEO Regina Maria), fotografie socială cu Cristian Movilă, antreprenoriat social cu Don Lothrop (fondator RomaniaOne) și multe alte personalități marcante din diverse domenii. Pe lângă acestea, participanții la Aspire High School au parte și de sesiuni de discuții pe tema studiilor în străinătate cu absolvenţi ai unor universităţi de top din lume.

(3)

Leave a Reply