flow ride

Au dat o mână de ajutor pentru Flow Ride

Bistrița DH își propune promovarea unui stil de viață sănătos, în care sportul joacă un rol activ atât în viața tinerilor, cât și în familie. Pentru concursul pe care îl organizează Bistrița DH, este nevoie de amenajarea traseului, astfel că voluntari ai Asociatiei Bistrița Civică au participat la pregătirea traseului pentru competiția de downhill din 13-14 mai (marcarea traseului de acces a spectatorilor, confecționarea de băncuțe).

„Din 2007 am început să facem cu un grup de prieteni ceea ce e am Bistrița DH, un ONG, iar în 2009 am făcut primul concurs tot așa, aici pe deal, o mână de oameni unde au fost 24 de concurenți, iar în 2011 am făcut primul Flow Ride. Anul acesta este cea de-a V-a ediție. Acesta a devenit un concurs de talie națională cu participanți din toate colțurile țării. Anul acesta sperăm să fie undeva la 80-90 de participanți. Competiția este una de downhill, locația este pe dealul Jelnei cu finalul chiar lângă Vama Veche, la Codrișor”, a precizat Angelo Bude, reprezentant club Bistrița DH.

De asemenea, candidatul la Primăria Bistrița, Stelian Dolha nu a stat pe gânduri și a sărit în ajutorul organizatorilor.

„Am fost în Pădurea Codrișor alături de tinerii de la Flow Ride să pregătim traseul pentru concursul de downhill ciclist pe care aceștia îl organizează deja de câțiva ani. Amenajarea zonei de agrement împreună cu malurile râului Bistrița și susținerea acestui concurs și a sportului în general sunt două proiecte esențiale pentru întinerirea Bistriței în următorii ani”, a precizat Stelian Dolha.

Evenimentul se desfășoară în perioada 13-15 mai.

sursa foto. fb

(3)

Leave a Reply