CONFERINTA-MEDIATORI

Bistrița, pe harta dezbaterilor mediatorilor

Bistrița va fi în perioada 17-19 februarie 2017 gazda Conferinței profesionale „Medierea- necesitate într-o Românie Europeană” ,
Lucrările conferinței se vor desfășura în Sala de conferințe a Hotelului Cora Bistrița, str. Codrisor nr 23 și în Sala de ședințe Primăriei Municipiului Bistriţa cu sediul în localitatea Bistriţa, Piaţa Centrală, nr. 6.

„Sunt invitați și au confirmat prezența la eveniment: mediatori din majoritatea județelor țării, reprezentanți ai Consiliului de Mediere, Primarul Municipiului Bistrița, Președintele Consiliului Județean, Prefectul Județului Bistrița-Năsăud, Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, Adjunctul Șefului Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Șeful Poliției Municipiului Bistrița, Presedintele Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecatoresti Cluj, reprezentantul Consiliului de conducere al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, avocați și notari”, informează mediator Bianca Pintea – Președintele Corpului Profesional al Mediatorilor din Județul Bistrița-Năsăud.

În cadrul evenimentului va fi acordată distincția de „Mediator de onoare” unuia dintre reprezentanții marcanți ai județului Bistrița-Năsăud.

Conferinta este recunoscută ca formare profesională continuă, de către Consiliul de Mediere, acordându-se 15 puncte profesionale pentru mediatorii prezenți.

„Iniţiativa de a explora perspectivele activităţii de mediere în domeniul dreptului constituţional, de a propune soluţii acceptabile pentru instituţiile statului dar şi pentru cetăţeanul implicat, dovedeşte capacitatea de acţiune a acestor profesionisti- mediatorii – dar şi posibilitatea de a aşeza pe harta dezbaterilor majore ale societăţii noastre un oraş – Bistriţa – şi de a beneficia de la început de interesul instituţiilor publice implicate, care au confirmat invitaţia de a veni alături de mediatorii din întreaga ţară implicaţi în acest demers deopotrivă civic şi profesional.
Consider că, prin efortul nostru profesional avem şansa să contribuim la deblocarea unei stări de aşteptare contraproductive, generatoare de tabere adverse care se bazează pe factorul timp, în speranţa că ceilalţi vor face prima greşeală. Este tocmai un aspect al rolului pe care ni l-am asumat ca mediatori, capabili ca în baza unor argumente juridice dar şi prin competenţe comunicaţionale să reorientăm atenţia spre atingerea scopului care este soluţia partilor pronunţată şi implementată – singura pe care o considerăm că aduce un aport pozitiv la evoluţia în ansamblu a societăţii.
Având în vedere dinamica prin care colegii mei s-au distins de la întemeierea profesiei consider că paşii concreţi spre soluţionare trebuie să înceapă odată cu această conferință, în prezenţa invitaţilor, beneficiind de prezenţa presei şi cu trimitere la publicul larg.
Avem în vedere dezbaterea aspectelor practice ale problemelor în ideea concretizării unor propuneri de soluţii. Este imperativ necesar să găsim soluții pentru situația în care este societatea românească și medierea in acest moment .
Considerăm că unele aspecte au fost abordate prea teoretic. Soluţiile pe care vrem să le propunem nu trebuie să fie doar clare, ele se recomandă să fie şi realiste pentru a putea fi implementate.
Suntem conştienţi că ne adresăm unei problematici deosebit de delicate, cu un grad ridicat de dificultate. Există şi riscul ca demersul nostru să producă şi reacţii tendenţioase, mai ales pe fondul emoţional al ultimelor săptămâni. Este o realitate pe care ne-am asumat-o din clipa în care am decis să devenim mediatori!
Acum ne angajăm într-un demers pe care îl girăm cu probitatea profesiei noastre”, adaugă Președintele Corpului Profesional al Mediatorilor din Județul Bistrița-Năsăud, mediator Bianca Pintea.

(85)

Leave a Reply