florin-bojor-boicot-cj

Bojor: „Să cerem schimbări în modalitatea de lucru a Primăriei Bistriţa”

Bistrițenii așteptați la un protest autorizat în faţa Primăriei, ”împotriva tuturor amânărilor Primăriei Bistriţa: de la acte, la sistemul de apă potabilă şi canalizare, la asfaltare, etc.”.

Protestul organizat de ”Societatea Civilă Bistriţeană”, are loc joi 31 martie, de la ora 19.00.

”Dorim să cerem schimbări în modalitatea de lucru a Primăriei Bistriţa. Credem că majoritatea bistriţenilor v-aţi săturat ca pentru orice act depus la Primăria Bistriţa să primiţi răspuns după săptămâni bune de aşteptare… Suntem în era digitală şi administraţia ne tratează ca în antichitate. Felicităm funcţionarii din Primărie care îşi fac treaba cu devotament şi promptitudine, însă există şi funcţionari care au nevoie de o mai mare eficienţă şi competenţă în actul administrativ. Pe de altă parte, după cum arată bugetele locale, la Bistriţa sunt mulţi bani publici, însă sunt ultilizaţi nechibzuit. Sărata nu are canalizare, Slătiniţa nu are apă curentă şi o mulţime de străzi din tot municipiul zac în mocirlă, în timp ce autorităţile locale cumpără boxe şi aparatură de vot, mese şi căsuţe pentru veveriţe la preţuri astronomice. O parte dintre bistriţeni s-au săturat de amânări la documente şi amânări la investiţii absolut necesare. E timpul ca sistemul administrativ local să funcţioneze la nivel european!”, precizează prof. Florin Bojor.

foto:arhivă

(9)

Leave a Reply