ipjbn

Candidații la concursul IPJ pot afla când au loc probele

Potrivit IPJ BN, vineri, 7 octombrie, a fost ultima zi de înscrieri pentru cei interesați să devină agenţi de poliție.

„În vederea participării la concurs, 230 de persoane şi-au depus candidatura pentru ocuparea celor 41 de posturi prin încadrare directă şi 4 persoane pentru ocuparea posturilor prin reîncadrare. În funcţie de structura din care face parte postul pentru care au optat, candidaţii s-au înscris astfel:
-Pentru cele 13 de posturi de siguranţă publică în mediul urban – 85 de candidați;
-Pentru cele 24 de posturi de siguranţă publică în mediul rural – 119 candidaţi;
-Petru cele 3 posturi de poliţie rutieră – 19 candidaţi;
-Pentru postul de conductor câine- 7 candidaţi.

De asemenea, pentru cele două posturi care vor fi ocupate prin reîncadrare și-au depus candidatura două persoane pentru funcția de ofițer de poliție și două persoane pentru funcția de agent de poliție”, informează IPJ BN.

În perioada 8-15 octombrie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, are loc evaluarea psihologică a candidaţilor, urmând ca, în perioada 7-11 noiembrie, să aibă loc evaluarea performanţei fizice a celor înscrişi. Totodată, la data de 19 noiembrie, candidaţii vor susţine proba scrisă.

Toate datele de interes pentru candidaţi se găsesc pe site-ul www.bn.politiaromana.ro, la secțiunea Carieră.

(22)

Leave a Reply