CARDURI SANATATE

Cardul European de Sănătate-noi condiții

S-a modificat perioada de valabilitate a Cardului European de Sănătate, de la 6 luni la un an.

Cardul European de Sănătate este valabil pe durata pentru care a fost emis, însă există o condiție.

„S-a modificat durata de valabilitate a cardului european de sănătate. Până acum a fost de 6 luni, acum este de un an. Doar că există o condiție, pentru a beneficia de condiții de sănătate în străinătate pe baza cardului european, respectiv să fie asigurat pe tot parcursul perioadei de valabilitate. Problema care există și care a existat până acum a fost pentru persoanele fără venituri, care aveau obligația să plătească contribuții la sănătate și care plăteau în momentul în care ridicau cardul și apoi nu mai plăteau, intervenea un eveniment pentru care aveau nevoie de servicii medicale în străinătate, noi decontam serviciile respective. În momentul în care venea cererea în străinătate, constatam că persoana de fapt nu mai era asigurată, și trebuia să ne îndreptăm împotriva persoanei pentru a recupera sumele.
Din acest motiv cel puțin la nivelul județului nostru am introdus, o regulă pentru persoanele fără venituri, în sensul că odată ce sunt obligate de la 1 ianuarie anul acesta să depună o declarație la ANAF, cum că sunt persoane fără venituri, dar plătesc contribuții la sănătate, să ne aducă o copie după această declarație în momentul în care solicită cardul european. Din acel moment ANAF-ul, îi urmărește, recuperează sumele și noi suntem siguri că dumnealor sunt asigurați pe toată perioada valabilității cardului european”, a precizat președintele CJAS BN, Camelia Ilișuan.

Persoanele fără venituri, dar care au obligația de a achită contribuția la Fondul de asigurări de sănătate, începând cu anul 2016 au obligația de a depune la ANAF Declarația de înregistrare în evidența persoanelor fizice care nu realizează venituri, precum și pentru stabilirea obligațiilor de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate – formularul 604, în baza careia ANAF va emite decizia de impunere privind obligatia lunara de plata, respectiv 5,5% calculat la salariul minim pe economie.

(14)

Leave a Reply