cinema

Care să fie oare denumirea finală a fostului Cinematograf Dacia?

Lucrările la Centrul Multicultural se apropie de final. Bistritenii vor beneficia de o sală de spectacole și una de cinema 3D.

„Data inaugurării dacă lucrurile ar fi mers așa cum am gândit noi încă de la început, la această dată ar fi trebuit deja să fie inagurat acest complex cultural, deoarece ia naștere în fostul Cinematograf Dacia. Aș vrea să lămurim foarte clar pentru toată lumea ce se întâmplă cu acest Centru Cultural, și de ce am propus denumirea de Valeria Peter Predescu și ce se întâmplă de fapt acolo pentru că este rea intenție și sunt persoane care spun lucruri intenționat tocmai pentru a crea o stare conflictuală.

Acel centru, am văzut tot felul de discuții că de ce nu s-a făcut în Sala A, cinematograf, de ce nu au fost ambele săli pentru că acolo era cinematograf, Consiliul Județean nu este instituția care să creeze cinematografe. Consiliul Județean a primit în urmă cu șase ani a primit o parte din fostul Cinematograf Dacia care s-a închis pentru al amenaja într-o sală de spectacol, așa cum gândește Consiliul Județean. Inițial era vorba că, Consiliul Județean primește doar sala A, sala C și o parte foarte mică din hol pentru acces la sala A, sala C, a existat un proiect pentru sala A și sala C, sala A să fie transforamtă în sală de spectacole sau sala C într-o sală multifuncțională. Atât a fost atunci când noi am venit, echipa actuală la Consiliul Județean, era această înțelegere la înte RADEF și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Contractul era semnat pe o perioadă de zece ani și trecuseră deja doi ani de zile de când era semnat contractul însă rămâneau 8 ani de zile. Văzând proiectul pentru sala de spectacol, pentru sala multifuncțională am zis că este o investiție mult prea mare, pe care trebuie să o suporte județul și rămânând doar 8 ani de zile, cel puțin 2 ani-3 ani, urmau să aibă loc lucrările. Atunci pentru 5 ani de zile, cât era contracatul, nu merita ca banii Consiliului Județean să fie investiți într-o astfel de lucrare.
Pentru că Cinematograful nu a mai funcționat și nu se mai mergea la film cei de la RADEF au considerat că ar fi suficient o singură sală, sala B, care ei și-au păstrat- o și în contract sala B a rămas să fie modernizată de către RADEF, printr-o firmă care a modernizat și Cinematrograful Florin Piersic din Cluj -Napoca și ei să modernizeze sala B. Sala A să fie dată Consiliului Județean. Văzând că nu este fiabil proiectul și că foarte multe spații rămâneau pe dinafară, adică RADEF-ul și-a păstrat partea B, dar ce se întâmpla cu partea de la etajul superior unde exista posibilitatea acolo unde erau cabinele tehnice înainte când se proiectau filme, rămânea pe din afară și o terasă foarte generoasă în spate și atunci am avut o discuție cu directorul RADEF și am solicitat ca acest contract să fie prelugit pe o perioadă de 20 de ani.

Noi avem și alte gânduri mai încolo, încercăm să aducem toată această construcție în patrimoniul județului BN, pentru că este o investiție destul de importantă în jur de un milion de euro. Am modificat contractul, am cerut și în actul adițional la contractul care s-a prelungit la 20 de ani și am solicitat și acele spații de la nivelul superior pentru a fi transformate în cabine pentru artiști, în birouri pentru artiști, depozite pentru instrumente muzicale, pentru costume populare, pentru că acolo se va muta ansamblul profesionist „Dor Românesc”. Acest lucru s-a întâmplat, ei au fost de acord, dar ei în continuare au spus că vor rezolva problema cu sala B.
După ce noi am început lucrările la partea noastră, prima etapă cu tot ceea ce ne interesa pe noi, după o perioadă ei ne-au anunțat că nu mai sunt în măsură să realizeze ei sala B, pentru că firma cu care ei aveau o înțelegere, dăduse faliment sau intrase într-un colaps financiar și nu mai sunt interesați de un cinema în Bistrița, probabil că aveau interesul să meargă bistrițenii acolo. Noi promioțându-le bistrițenilor că se va realiza și un cinema 3D, ne-am ținut de cuvânt și am făcut o nouă solicitare cu toate demersurile care trebuie, legale. De aceea s-a trenat atât, pentru că trebuie să respectăm legea, și dacă așa prevede legea, așa trebuie să facem. Am făcut solicitare înspre ei, am venit cu solicitarea lor și am supus-o Consiliului Județean, pentru preluarea și a sălii B. Și Consiliul Județean să fie instituția care să modernizeze sala B, să o doteze cu aparatura necesară, pentru ca bistrițenii să se bucure de posibilitatea de-a urmări la Bistrița filme la cel mai înalt nivel calificativ.

Filmele le vom primi de la RADEF pentru că ei au contracte cu toți operatorii internaționali și ei vor fi cei care vor distribui filmele, însă cinematograful, partea de cinematograf, va fi gestionată de Centrul Județean pentru Cultură. Partea cu filmele care vor rula este o colaborare cu România Film.

Vor fi angajați sau o parte din cei care lucrează la Centrul pentru Cultură se vor duce la specializare. Am încercat să folosim un număr de personal cât mai restrâns pentru a nu îngreuna bugetul Centrului Județean pentru Cultură și al Consiliului Județean. Au urmat toate demersurile, cu licitație, cu tot ceea ce prevede legea pentru execuția lucrărilor în etapa a doua, adică cea legată de cinema, care a venit la noi”, a precizat vicepreședintele CJ BN, Alexandru Pugna.

Potrivit celor spuse de Pugna, de data aceasta scena este de 6 metri, deci s-a pierdut un rând de scaune, iar sala are în jur de 300 de scaune, însă au fost recuperate oarecum.

„Toate acele scaune pierdute pentru scenă le-am recuperat construind înăuntru un balcon.În spatele slii va fi și un balcon. Vor fi scaune tip fotoliu foarte comode”, a adăugat Pugna.

Ideea cu numele de Valeria Peter Predescu se pare că a venit tocmai de la vicepreședintele CJ BN. De ce?

„Pentru că în cadrul acestei instituții se vor desfășura în primul rând acțiunile Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”. Am zis că să fie denumirea unui om care a fost om de scenă, o personalitate a județului BN și eu am considerat că Valeria Peter Predescu este cea care a reprezentat cel mai bine pe scenă județul BN, valorile spirituale ale satului românesc bistrițean și năsăudean și am zis că merită ca această clădire să poarte numele Valeriei Peter Predescu, iar sala de cinematograf să poarte numele unui actor care a fost celebru, care a fost legat de orașul și de municipiul nostru. Este vorba de actorul Adrian Pintea care a copilărit aici și este bistrițean”, a mai precizat vicepreședintele CJ BN, Alexandru Pugna.

Potrivit celor adăugate de Pugna în urma consultării publice a cetățenilor se va decide denumirea întregului complex, din cele 3 nume care sunt puse la dispoziție pe site-ul CJ BN sau altele cu care cetățenii pot veni, sala de spectacole se va numi Valeria Peter Predescu , iar cinematograful se va numi Adrian Pintea. Pe clădire va fi trecut numele complexului, decis prin vot de cetățeni, iar în interior denumirile săliilor.

(20)

Leave a Reply