INTREBARE

Ce preocupări are unul din candidații la Primăria Bistrița?

Candidatul PNL BN, la Primăria municipiului Bistrița susține producătorii locali și acest lucru este dovedit de o lege care a trecut de Comisia de Agricultură.

„Susținem producătorii locali cumpărând marfa lor.
În această perioadă în care facem cumpărături să ne gândim și la producătorii locali ai căror muncă grea ne ajută să punem pe masa de sărbători produse sănătoase și gustoase. În curând, după ce legea la care-am lucrat și care-a trecut de comisia de agricultură, va trece de votul deputaților, o să-i găsim și în supermarket-uri”, precizează Stelian Dolha.

Mai exact, marile magazine ar putea fi obligate să vândă mai multe produse locale, după ce Legea supermarketurilor a fost aprobată de Comisia de Agricultură de la Camera Deputaţilor şi urmează să ajungă la vot în plen.
În cazul în care legea va fi votată, pe lângă amendă, autoritățile pot închide supermarketul pentru o perioadă de până la șase luni, în funcție de abateri, dacă acestea sunt repetate sau dacă cer producătorilor comisioane și dacă le facturează servicii, așa numitele taxe de raft.
Eliminarea taxelor de raft este o prevedere contestată de marile lanțuri de magazine care spun că aceste taxe sunt costuri de marketing, de promovare a produselor.
În lege nu este inclusă și prevederea închiderii magazinelor în weekend.
Autoritățile care vor verifica supermarketurile vor fi stabilite ulterior, printr-o Hotărâre de Guvern.

De asemenea, tot Dolha, precizează că pensiile speciale sunt o sfidare.

„Pensiile speciale pentru aleși sunt o sfidare la adresa celor care cotizează corect la sistemul de pensii. Iar varianta pentru aleșii locali nu este altceva decât o formă de mită electorală cu care PSD vrea să își fidelizeze primarii. Ca parlamentar am respins și am să resping o astfel de inițiativă legislativă în Parlament! Iar ca primar n-o să accept niciodată o asemenea pensie, care nu respectă principiul contributivității”, spune Dolha.

Legea pensiilor speciale, mai exact, nu se va aplica consilierilor locali şi judeţeni, ci doar primarilor, viceprimarilor, şefilor de Consilii Judeţene şi vicepreşedinţilor acestora, însă mai aşteaptă cel puţin două săptămâni, pentru ca senatorii să le aprobe pensiile nesimţite, deoarece proiectul de lege care prevede pensii speciale pentru aleşii locali a fost retrimis la Comisia de statut din Senat.

Senatorii au decis, cu 66 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și o abținere, retrimiterea propunerii legislative la Comisia de constituționalitate pentru două săptămâni.

Totodată, preocupat de problemele comunității, Dolha consideră că specializările disponibile bistrițenilor trebuie diversificate.

„Oamenii sunt îngrijorați inclusiv că nu au cui preda ștafeta. Schimbul de generații e dificil mai ales că învățământul mediu nu e specializat pe cererea de forță de muncă din meseria lor, invățământul local nu se sincronizează cu nevoile reale ale pieței de muncă. Trebuie să diversificăm specializările disponibile tinerilor bistrițeni aici. Pentru a fi eficientă, această diversificare trebuie realizată consultând principalii angajatori și totodată anticipând cerințele din viitor, planificând direcția de dezvoltare a Bistriței pe termen mediu și lung”, mai spune Dolha.

piata

(9)

Leave a Reply