plan-centru-persoane-varstnice-sigmir

Centru pentru vârstnici, la Sigmir

Municipalitatea va face un Centru rezidenţial destinat persoanelor vârstnice din localitatea componentă Sigmir.
Capacitatea centrului va fi de 100 de locuri, organizate în 12 camere de câte un loc şi 44 de camere de câte două locuri, cu suprafaţa desfăşurată de 3962,28 mp. Obiectivul va funcţiona cu secţii pentru persoane dependente, persoane semidependente şi persoane care nu sunt dependente. Corpurile de clădire vor avea, printre alte facilităţi, bucătărie, vestiare şi grupuri sanitare, birou pentru administraţie, sală de mese, cabinet medical, frizerie, spălătorie, depozit de alimente. Se vor planta pomi fructiferi şi gazon, iar pentru stimularea activităţilor în aer liber ale bătrânilor, 1000 mp vor fi cultivaţi cu legume.

„Eu vreau să vă spun că centrele de bătrâni nu sunt finanțabile pe fonduri europene. Locuințele protejate sunt o combinație între ceea ce spunea domnul Sabău și un azil care sunt finanțabile pe fonduri europene.
Le construim case, nu se construiesc blocuri în Sigmir. Sunt în faza de PUB 12 construcții înșiruite în care vor fi în diferite stadii, și cei care sunt foarte bolnavi, și cei care sunt foarte sănătoși și pot circula, pe sistemul de azil. Azilele de bătrâni trebuie să cuprindă în general spații adecvate pentru o categorie mai largă de oameni. Mă refer la oameni în vârstă, dar care pot fi perfect sănătoși și care să meargă acolo pentru că nu doresc să aibă grija încălzirii, a mesei gătite sau alte griji, și vor sta într-o locuință de tip bungalow și până la cei care sunt foarte bolnavi, la care cineva îi întoarce pe o parte și pe alta de trei ori pe zi. În gama aceasta vor fi toate condițiile. Acești oameni trebuie să iasă, să socializeze, ori în oraș, oriunde am fi amplasat un astfel de complex intră în circulația din oraș. Zona de la Sigmir este perfectă pentru așa ceva pentru că este pe o stradă laterală, nu este la drumul județean, ieșirea se face prin zona bisericii, au acces la coperativă, la Căminul Cultural, la baza sportivă, la biserică, la școală la parc, la toate celelate. Facilitățile sunt foarte bune pentru Sigmir, pentru cei care vor locui acolo, într-un stabiliment al municipiului”, a precizat primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.

Terenul unde se doreşte ridicarea unui modern centru rezidenţial pentru vârstnici se află în apropierea Bisericii Ortodoxe şi a DJ 151 şi are o suprafaţă de 17619,39 mp, fiind în proprietatea municipalităţii

(49)

Leave a Reply