POLITIE

Cercetat pentru infracţiuni la regimul armelor şi al muniţiilor

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și-a însușit propunerea formulată de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud și a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă, în lipsă, a unui tânăr, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Bistriţa, pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj și uzul de armă fără drept.

Propunerea va fi judecată, conform normelor procedurale, după îndeplinirea procedurii de citare a acestuia.

„Tânărul este bănuit că în perioada 2013-2014 ar fi introdus ilegal, pe teritoriul României, 3 arme letale cu destinația vânătoare, achiziționate din Austria, pe care le-ar fi folosit, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, la comiterea unor acțiuni de braconaj”, informează IPJ BN.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române şi al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

(11)

Leave a Reply