ana si mihai

Clubul Monarhiștilor Bistrițeni: „Majestatea Sa Regina Ana a României a iubit România și poporul român”

Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a murit la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia, a anunţat Casa Regală printr-un comunicat.

„Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut, luni 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la cele veșnice! A fost un model de cumpătare, de statură morală, de iubire de România și de poporul român, de verticalitate. Născută și crescută în Franța, cu origini franceze și daneze, Majestatea Sa Regina Ana a României, de religie catolică a fost un simbol al României, un sprijin loial de 68 de ani, de o viață al Majestății Sale Regele Mihai I al României. O femeie puternică, nobilă, voluntară, o familistă ce a luptat în al doilea război mondial fiind decorată cu Crucea de Război a Franței, a fost un real sprijin pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României, Majestatea Sa Regina Ana a României a crescut 5 fete dintre care Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României este custode a Casei și Familiei Regale a României. Condoleanțe Familiei Regale îndoliate!

România și poporul român suferă prin dispariția Sa o mare pierdere – Majestatea Sa Regina Ana a României a iubit România și poporul român, Majestatea Sa acceptând printr-un gest patriotic ales să fie înmormântată în Noua Catedrală Regală și Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, acolo unde-și dorm somnul de veci Regii și Reginele României! Transmitem compasiunea noastră și cuvinte de mângâiere și îmbărbătare pentru încercata Familie Regală a României. Dumnezeu să o ierte și să-i primească Sufletul Curat de Regină a României la Dreapta Lui, întru liniște și odihnă veșnică! NIHIL SINE DEO!”, informează președinte dr. Marius Nicolae Pop, Clubului Monarhiștilor Bistrițeni.

Înmormântarea majestății sale, va avea loc la Curtea de Argeş, după ce trupul neînsufleţit al Reginei va fi depus o zi la Castelul Peleş, apoi la Palatul Regal din Bucureşti.

sursa foto. moldova.org

(16)

Leave a Reply