MAJORETE

Competiţie în premieră la Bistrița!

Asociaţia de Majorete din România organizează Concursul Campionat Național de Majorete, ediția a IX-a.

Organizatorii acestui eveniment sunt: AMR (Asociația de Majorete din România), Asociația Sportivă CheerDance Sport Bistrița, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Direcția Județeană a Sportului și Tineretului Bistrița.
Evenimentul se va desfășura la Bistrița în data de 14 mai 2016, de la ora 9.00, la Sala Polivalentă.

„Dorim ca manifestarea să reunească un număr cât mai mare de echipe de majorete care să demonstreze, într-un concurs-spectacol inedit, că această activitate este unică și că trebuie apreciată de public și de autoritățile din
domeniul sportului la adevărata ei valoare”, precizează Presedintele AMR, Conf. Dr. Mihai Kiss.

Au fost introduse noi secțiuni de concurs și categorii de vârstă, astfel:
La secțiunea Majorete Tradiționale cu Pom-poni și Baton:
– Primele 3 echipe clasate la fiecare categorie de vârstă (cadete, junioare și senioare) se vor califica la CAMPIONATUL EUROPEAN DE MAJORETE (EMA) din Croația din luna Septembrie 2016.
La secțiunea Cheerleading:
– Primele 2 echipe (locul 1 și 2) clasate la secțiunile de concurs Cheerleading și Cheer Dance, categoriile de vârstă Junioare și Senioare, diviziile Allgirl și Coed și primul group stunt (locul 1) clasat la categoriile de vârstă Juniori și Seniori, diviziile Allgirl și Coed se vor califica la CAMPIONATUL EUROPEAN DE CHEERLEADING (ECU) din Viena, Austria din luna iulie 2016.

Campionatul Național se va desfășura pe 4 secțiuni separate: majorete tradiționale cu pom-poni, majorete tradiționale cu baton, cheerleading / cheer dance și majorete hobby/show.

Totodată, are loc și un concert susţinut de Lidia Buble, care va începe de la ora 17.00.

(17)

Leave a Reply