pesti

Concursul de pești câștigat de Popa Marius Ioan

Chiar dacă vreme a nu a ținut cu ei, se pare că răbdarea ași profesionalismul și-au sus cuvântul. Vorbim despre cei 30 de pescari care au participat în acest weekend la cea de a VII -a ediție a „Concursului amical de pescuit la copcă”.

Evenimentul a fost organizat de către Asociația Pescar Sportiv  pe lacul Unirea Iuga, din Bistrița-Năsăud și a durat 5 ore.
Arbitrajul a fost asigurat de o echipă APS pe bază de voluntariat.

În competiţie care au prins caras, ghivorţ şi murgoi, cu greutatea cuprinsă între câteva sute de grame şi aproape 6 kilograme. Concurenţii au primit diplome de participare, iar cei care au ocupat primele 3 locuri au primit medalii şi articole de pescuit.

În urma concursului premianții sunt:
Loc I Popa Marius Ioan
Loc II Sonea Radu Sebastian
Loc III Sorin Moldovan

 

 

(13)

Leave a Reply