DOBRA

Cozile de la frontiera…nepermise şi impardonabile

Senatorul PNL, Dorin Dobra i-a scris ministrului de Interne, Petre Tobă o scrisoare deschisă în care precizează că, cozile de la frontiera României la începutul perioadelor concediilor cetăţeniilor români din străinătate sunt nepermise şi impardonabile.

„Domnule ministru Petre Tobă, sâmbătă noaptea spre duminică, în data de 30-31 iulie, am fost martorul nefericit al modului în care România îşi primeşte în ţară cetăţenii cu domiciliul în stăinătate odată cu începerea concediilor de vară.
Domnule ministru, această situaţie se repetă impardonabil an de an atât în perioada vacanţei de Crăciun cât şi în perioada vacanţei de vară.
La aceea dată cozile de la frontierele de vest ale României numărau mii de maşini după miezul nopţii iar timpul de aşteptare pentru intrarea în ţară depăşea trei ore.
Domnule ministru, cunoscând faptul că frontierele lucrau la capacitate maximă, îmi permit să vă sugerez un regim de relaxare a controlului vamal în această perioadă în privinţa cetăţenilor români din Diaspora, lucru care ar duce la normalizarea timpului necesar intrării în ţară a cetăţenilor români şi europeni totodată.
Domnule ministru, pentru Partidul Naţional Liberal cetăţenii români reprezintă o prioritate şi suntem convinşi că bunele noastre intenţii referitoare la aceştia se regăsesc şi în preocupările dumnevoastră.
Din toate aceste motive vă rugăm să acordaţi regim mai relaxat la frontieră cetăţenilor români cu acte în regulă ce revin în ţară şi, totodată , pe verticala ministerului pe care îl conduceţi să invitaţi Serviciul de Poliţie Rutieră să fie un partener al cetăţenilor români din Diaspora pe drumurile din ţară şi nicidecum un supraveghetor neînţelegător în privinţa eforturilor acestora de a se deplasa spre localităţile de provenienţă.
Domnule ministru, în baza preocupărilor comune ce privesc liniştea şi buna desfăşurare a concediilor cetăţenilor români din Diaspora, vă mulţumesc anticipat în numele meu personal şi al PNL pentru toate măsurile pe care în această perioadă le veţi lua în sprijinul concetăţenilor noştri ce muncesc în străinătate”, spune Viceliderul grupului PNL din Senat, Dorin Mircea Dobra.

(0)

Leave a Reply