tichet de masa

Crește valoarea tichetelor de masă?

Valoarea nominală a unui tichet de masă va putea fi de cel mult 13 lei, faţă de 9,41 lei cât este în prezent.
Mai exact, vorbim de o propunere legislativă pe care Senatul a adoptat-o cu 77 voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă.

Proiectul a fost iniţiat de 59 de parlamentari PSD, PNL şi UDMR şi modifică Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Potrivit prevederilor adoptate, „valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei, la data aplicării prevederilor prezentei legi”.

„Valoarea actuală a unui tichet de masă de 9,41 de lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zone cu economie precară cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei (în sistem de catering, nu la restaurant). Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate a statului şi a angajatorului pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru”, au arătat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului, potrivit Agerpres.

(17)

Leave a Reply