pastrav

Cum pescuim păstrăv ?

Datele statistice din întreaga lume atestă că păstravul indigen are cei mai mulți adepți în rândurile pescarilor sportivi.

Metoda corectă de prindere a păstrăvului indigen este pescuitul cu ajutorul muștei artificiale, care se potrivește foarte bine cu noblețea peștelui. Dacă înțelegem aceasta, putem considera toate celelalte metode drept neetice, grosolane și chiar dăunătoare. Pescuitul acestei specii este permis numai cu ajutorul unei singure undițe, ținută exclusiv în mână. Este interzisă, așezarea undiței, cu cârligul în apă, pe mal sau pe pietrele din împrejurimile malului. Ca și la celelalte specii, pescuitul păstrăvului indigen este permis numai ziua, începând cu răsăritul soarelui și până la apus.
În legătură cu echipamentul pescarului sportiv care pescuiește la păstrăv, trebuie să menționăm aici că este de preferat ca acesta să fie cât mai ușor, iar varga, mulineta și firul să constituie împreună un tot unitar armonios constituit. Numai așa se poate concepe capturarea, acestui pește.
Rezultatele cele mai frumoase le poate obține acel pescar sportiv care cunoaște perfect, în amănunt, toate caracteristicile cursului de apă respectiv.
Perioada în care pescuitul păstrăvului indigen este permis se întinde de la 1 mai până la 15 septembrie, în timp ce perioada sa de reproducere, când pescuitul este interzis, ține de la 15 septembrie până la 30 martie. Zilele când pescuitul păstrăvului este permis, precum și numărul admis de păstrăvi prinși sunt de 10 la număr, cu dimensiunea legală de 20 cm.

(2)

Leave a Reply