ipjbn

„CYBER SECURITY”

În luna octombrie, poliţiştii bistriţeni desfăşoară activităţi pentru prevenirea criminalităţii informatice, în rândul minorilor.

Prevenirea infracţiunilor din sfera crimei organizate este una din prioriţăţile Poliţiei Române. Astfel, pe parcursul lunii octombrie, la nivel naţional, se desfăşoară evenimentul „Luna Cybersecurity”, un eveniment preventiv destinat minorilor, în domeniul criminalităţii informatice.

„Evenimentul este corelat cu demersurile europene în acest domeniu, având în vedere că, în luna octombrie, la nivelul statelor Uniunii Europene se desfăşoară o campanie destinată securităţii cibernetice, European Cyber Security Month, iniţiată de către ENISA (European Agency for Network and Information Security).

În acest context, poliţiştii de analiză şi prevenire a criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud împreună cu cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, organizează sesiuni de informare şi proiecţii de filme pentru elevii din şcoli generale şi licee.

În perioada următoare, poliţiştii vor fi prezenţi în principalele oraşe din judeţ, în următoarele unităţi de învăţământ: Colegiul Economic şi Şcoala generală “Mihai Eminescu” din Năsăud, Colegiul Tehnic INFOEL din Bistriţa şi Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Beclean”, informează IPJ BN.

În cadrul activităţilor desfăşurate vor fi abordate teme precum:
-Siguranţa pe reţelele de socializare;
-Prevenirea pornografiei infantile;
-Respectarea drepturilor de autor;
-Comerţul electronic.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE:
-Nu oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi; dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţii!
-Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane înafara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, aceştia pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
-Nu accepta niciodată să te întâlneşti în mod real cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice. Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit pe Internet;
– Evită să postezi pe Internet fotografii cu tine sau cu familia ta; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă în posesia oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
-În cazul în care primeşti prin intermediul internetului o fotografie/un film cu conţinut sexual cu un minor, chiar şi de la o persoană cunoscută care se prezintă pe sine, nu o transmite mai departe altor persoane! Poţi intra sub incidenţa legilor referitoare la prevenirea şi combaterea pornografiei infantile;
-Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate; de asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată;
-Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi de pe lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
-În cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să îi trimiţi poze nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi alcool ori droguri, anunţă-ţi părinţii sau fă o sesizare pe unul din site-urile specializate;www.safernet.ro
– Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi.

(0)

Leave a Reply