VALEAN

Dan Vălean, mari șanse în câștigarea mandatului

Porniți în pelerinaj electoral, la Secția de votare nr.128 din localitatea Dumitra în jurul orei 9.00 l-am întâlnit la ieșirea de la urne pe candidatul cu mari șanse la câștigararea primului mandat de primar, domnul Vălean Grigore Daniel, reprezentantul Partidului Social Democrat.

Luat prin surprindere de prezența noastră matinală ne-a mărturisit gândurile cu care azi s-a prezentat la vot declarându-se optimist și încrezător în șansele de modernizare ale comunei, proiectele sale de viitor bazându-se pe experiența sa managerială, cât și pe sprijinul necondiționat arătat de președintele CJ, Radu Moldovan.
Totodată, a mulțumit în mod special echipei care i-a fost alături, care l-a susținut și încurajat cu toată convigerea în reușită.
A mulțumit și concetățenilor pentru modul cum a fost primit și încurajat în pasul făcut declarând că, în cazul în care Bunul Dumnezeu îi v-a binecuvânta cu reusită șasa va fi un primar al tuturor, deschis la dialog pentru toți indiferent de culoarea politică, religie sau etnie. A făcut apel la toată lumea rugându-i să iasă la vot fiindcă soarta lor stă în fiecare și să nu lase indiferența să le hotărască soarta.

Sursa foto: facebook Dan Vălean

(351)

Leave a Reply