DSC_0003

Din nou în mijlocul elevilor

Prin organizarea unor activităţi preventive la Liceul Tehnologic Forestier Bistriţa, în cadrul programului “Adolescenţă fără violenţă!”, reprezentanţi ai Jandarmeriei Bistriţa-Năsăud s-au aflat din nou în mijlocul elevilor.

„Elevii din clasele a IX a, a X a şi a XII a, au aflat care sunt principalele genuri de fapte cu caracter infracţional şi contravenţional care pot fi comise atât în incinta unităţilor de învăţământ cât şi în timpul liber”, informează IJJ BN.

Totodată au fost aduse în atenţia elevilor şi teme privind aspectele legislative care vizează prevenirea violenţei în mediul şcolar şi prevenirea absenteismului. La activităţi alături de jandarmi, au participat şi reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud, care le-au vorbit elevilor despre prevenirea consumului de droguri, în scopul reducerii cererii şi ofertei unor astfel de substanţe.

Aceste activităţi informative preventive urmăresc în special reducerea violenţei şcolare, pregătirea anti-infracţională a elevilor şi tinerilor din clasele terminale de liceu, dar şi încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă tânăra generaţie. Întâlnirile cu elevii s-au bazat pe un dialog între toţi cei implicaţi, tinerii fiind interesaţi de subiectele abordate iar astfel de activităţi vor fi organizate pe tot parcursul anului şcolar.

DSC_0011

(6)

Leave a Reply