BODNARIU

Din nou în stradă pentru familia Bodnariu

Cazul mediatizat în întreaga presă al familiei Bodnariu, a sensibilizat și memdbrii PNȚCD BN, astfel că aceștia se alătură familiei Bodnariu în lupta împotriva abuzurilor săvârșite de funcționarii din sistemul Barnevernet din Norvegia.

„PNȚCD se alătură familiei Bodnariu în lupta împotriva abuzurilor săvârsite de funcționarii din sistemul Barnevernet din Norvegia.
Reprezentantii Partidului Național țărănesc CreCtin Democrat, prin puterea pe care le-o conferă statutul de creștini, se alătură și susțin demersurile semenilor din toată lumea cu scopul de a sensibiliza autoritățile din Norvegia în cazul Bodnariu si al altor familii aflate în situații similare.
Considerăm că acest caz sensibil depășește limitele luptei împotriva violenței în familie, cu care nici noi nu suntem de acord, și criticăm aprig acțiunile Barnevernet și ale statului norvegian, considerând că se produce o încălcare flagrantă a drepturilor familiei.
Subliniem ideea că statul ar trebui să înceteze a se considera proprietarul copiilor, deoarece copiii sunt ai lui Dumnezeu, care I-a dat în grija părinților, iar aceștia sunt responsabili pentru creșterea și îngrijirea lor. De asemenea, rugăm autoritățile române să continue să se implice direct în medierea și unificarea familiilor de români dezbinate de statul norvegian.
Pornind de la principiul biblic cuprins și în statutul nostru, ”Fiecare contează”, considerăm că acțiunile de protest de la nivel global ale celor care vor fi în stradă sâmbătă, 16 aprilie 2016, ar trebui să ducă la sensibilizarea autorităților norvegiene și să transmită necesitatea de a reveni asupra deciziilor luate în cazul familiei Bodnariu. Nădăjduim că familia greu încercată în ultima perioadă să poată redeveni familia formată din mamă, tată și cei cinci copii.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”, precizează președintele Organizației Județene a PNȚCD Bistrița-Năsăud, Ezechil Sighiartău.

Cel mai mic dintre copiii familiei Bodnariu a fost trimis acasă de către Barnevernet (Protecția Copilului din Norvegia).

(10)

Leave a Reply