colectiv

Documentarul Discovery „Dezastrul din Colectiv”

Documentarul „Dezastrul din Colectiv”, care va avea premiera, pe 13 martie, de la ora 22:00, la Discovery Channel.

Discovery Networks a difuzat doumentarul despre tragedia din clubul Colectiv în avanpremieră, joi, în cadrul unui eveniment oragnizat la Grand Cinema and More din Băneasa Shopping City.

La eveniment au fost prezenţi Charlotte Reid, producător executiv din partea Discovery Networks International, alături de Mişu Predescu, coordonatorul echipei locale de producţie, şi Nick Allder, expert internaţional în efecte speciale şi măsuri de siguranţă, care a luat parte la realizarea documentarului.

Charlotte Reid a declarat că documentarul va fi difuzat şi în alte ţări prin reţeaua Discovery.

„Suntem foarte hotărâţi să spunem povestea şi dincolo de graniţele României”, având în vedere că televiziunile Discovery spun „poveşti despre oameni, pe teme universale şi care ne ating pe toţi”, iar acest film se încadrează în această tipologie, potrivit MEDIAFAX.

Cel care a venit cu ideea realizării acestui documentar a fost Mişu Predescu, coordonatorul echipei locale de producţie.

„În noiembrie, am propus asta celor de la Discovery”, a spus Predescu, adăugând că „împreună cu colegii de la Londra” a încercat să redea povestea într-un mod obiectiv.

În decembrie a început producţia, iar opt dintre supravieţuitorii tragediei (Miluţă Flueraş, Paul Grigoriu, Andrei Trifu, Adrian Dorogan, Ema Bărăscu, Mircea Becherescu şi Cristian Matei), inclusiv cu Gabriel Popescu, cel care a sunat la 112 în noaptea incendiului, dar şi cu cadre medicale şi reprezentanţi ai Poliţiei, apar în producție.

Scopul acestui documentar este să redea cât mai obiectiv faptele întâmplate în noaptea din 30 octombrie 2015, prezentând în ordine cronologică faptele unanim recunoscute care s-au petrecut în clubul bucureştean, evenimentele fiind relatate din perspectiva martorilor.

Documentarul „Dezastrul din Colectiv” are o durată de 44 de minute şi va fi difuzat fără a fi întrerupt de reclame.

(4)

Leave a Reply