prundului

Documente pentru ANL, aprobate de CJ

Consilierii județeni au aprobat ultimele documente necesare pentru predarea către ANL a unui teren de pe strada Prundului, unde Agenția va construi locuințe pentru medici. Mai exact, fosta fermă zootehnică a Spitalului Județean de Urgență, unde încă mai există clădiri aflate într-o stare avansată de degradare. Imobilele au fost utilizate crescătorie de porci și ovine, pentru spital, până în anul 2007.

Documentele vor trebui depuse până pe 20 octombrie, amplasamentul va fi preluat până la sfârșitul anului. Ulterior va fi făcut studiul de fezabilitate, proiectul și execuția. Autoritățile vor realiza în zonă rețelele de utilități, și dotările tehnico edilitare necesare asigurăriilor condițiilor de locuit. Finanțarea va veni de la bugetul local propriu.

„Am oferit Agenției Naționale de Locuințe o suprafață de 3300 metri pătrați, situat ăn strada Prundului, numărul 16 D, în Bistrița, pentru ca Agenția să construiască aceste locuințe. Ne gândeam inițial,  că vor fi 48 de apartamente. Până la urmă s-a ajuns la o înțelegere de 24 de locuințe, jumătate din ele având 2 camere, jumătate cu o singură cameră. Ne gândim însă să continuăm și să urmeze și o a doua etapă pentru a putea să construim până la urmă 48 de locuințe pentru specialiștii din domeniul sănătății. Încercăm prin această măsură să aducem cât mai mulți tineri valoroși, specialiști în acest domeniu, pentru că avem un spital dotat, foarte modern și  pentru a atrage medici în județul nostru va trebui să le facem o ofertă mai aparte care să îi sprijine în demersul lor de-a veni la Bistrița. Sperăm ca într-un tiomp cât mai scurt să putem intra în posesia acestor apartamente pentru a putea fi oferite specialiștilor”, a spus Alexandru Pugna, vicepreședinte CJ BN.

(1)

Leave a Reply