dragnea

Dragnea: „Vocea rațiunii s-a făcut auzită cu mare greutate”

Liviu Dragnea a precizat că sunt unii care nu au citit noile modificări ale legii privind susținerea toleranței, și au fost preluate informații false cu privire la libertatea de exprimare.

„Legea privind susținerea toleranței a stârnit un val de injurii la adresa mea. Timp de câteva zile, vocea rațiunii s-a făcut auzită cu mare greutate. Nu-i treaba mea să cercetez cât a fost incitare, diversiune, manipulare și cât reacție sinceră. S-o facă alții. Mă încearcă însă o tristețe văzând că nimeni nu a avut răbdarea să citească noile modificări ale legii, și aproape toți cei care m-au insultat au făcut-o preluând, ca un ecou, informații false cu privire la libertatea de exprimare.
Aceste informații false au fost puse în circulație de partidele de dreapta și, spre surprinderea mea, chiar de canale media care au ignorat pur și simplu realitatea și au intrat în logica de campanie electorală.
Oricum ar sta lucrurile, ceea ce contează este textul legii și valorile pe care le promovează. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut această lege, cu riscul de a se expune valului de injurii. Le mulțumesc în mod special celor care, deși nu mă simpatizează deloc și nu votează cu PSD, au avut tăria să spună că legea inițiată de mine nu aduce niciun prejudiciu societății românești. Asemenea oameni, capabili să se ridice deasupra conflictelor de moment și a partizanatelor politice, sunt o sursă importantă de încredere.
Sper că vom ști să învățăm ceva din lucrurile neplăcute care s-au întâmplat. Una dintre lecții este că prejudecățile politice, cum este aceea că Liviu Dragnea sau PSD sunt apărătorii comunismului, conduc inevitabil la răstălmăciri și la greșeli dureroase, afectându-i în final pe cetățeni. O altă lecție este datoria elementară de a ne informa înainte să aruncăm cu piatra.
Le mulțumesc tuturor celor ce s-au exprimat, fiecare după cum a putut, în legătură cu această lege. E dovada ca libertatatea și demnitatea preocupă societatea românească într-o măsură sănătoasă. Societatea își măsoară, din când în când, limitele de expresie și de toleranță. Iar această lege ne ajută, la urma urmei, să devenim mai toleranți”, a precizat Liviu Dragnea.

sursa foto: Liviu Dragnea

(9)

Leave a Reply