mioare

Drama micului fermier

O haită de lupi a făcut prăpăd sâmbătă noaptea la o stână din Satul Nou, comuna Cetate. Mai mult de 40 de oi și de miei aparținând aceluiași proprietar au fost sfârtecați de lupii înfometați. Haita a atacat la lăsarea întunericului, iar singurul cioban cu cei doi câini ai stânei nu au intimidat câtuși de puțini haita de lupi. Dimineață, trupurile oilor sfârtecate zăceau împrăștiate pe o rază de trei kilometri pe pășunea din apropierea stânii.

Ciobanii spun că în zonă sunt frecvente atacurile lupilor și a urșilor, însă că asemenea prăpăd nu s-a mai văzut de când se știu. Oamenii se simt neputincioși și spun că nu pot face față haitelor singuri și cu efectivele de câini reduse.

”Ani la rând am fost amendat cu 500 de lei că am mai mulți câini decât permite legea și m-am învățat minte. Unele amenzi le-am primit de la paznicii fondurilor de vânătoare, altele de la polițiști. Chiar dacă am auzit că legea s-a schimbat eu tot n-am adus alți câini, să n-am probleme. La câți lupi au fost azi noapte nici cinci câini n-ar fi făcut față”, se plânge Emil Cerceja proprietarul animalelor ucise.

Nici faptul că stâna e pe terenul aflat la întretăierea a două fonduri de vânătoare nu e de nici-un folos. Dimpotrivă. Omul spune că vânătorii nu doar că nu ajută, dar s-a întâmplat să împuște și câinii ciobanilor.

”Am înțeles că au pândit în altă zonă, pentru că a fost văzută haita, dar gălăgia pe care au făcut-o i-au împins încoace pe lupi. Nici după nenorocirea asta n-au apărut vânătorii”, a precizat Dorin Bilegan, medic veterinar.

După atacul lupilor lui Emil Cerceja i-au rămas mai puțin de jumătate din animale, ceea ce echivalează cu un dezastru.

” Urma să vindem săptămâna viitoare mieii la un abator și să luăm primii bani anul acesta”.

Fără subvenții pentru prima dată după mulți ani și cu credite omul a suportat cheltuielile cu stâna din împrumuturi. Cum nu mai are cum să restituie banii, viitorul e sumbru.
Nici de despăgubit nu știe dacă îl va despăgubi cineva, pentru că mulți păgubiuți au rămas cu buza umflată. Medicul veterinar din comună spune că au fost cazuri când oamenilor li s-a imputat tot felul de mărunțișuri și despăgubirile le-au fost refuzate.

Primarul comunei Cetate, Daniel Moldovan a declarat că a anunțat ITRSV-ul pentru a constata valoarea pagubelor și că așteaptă întrunirea comisiei de anchetă și evaluare, dar și că Primăria ia în calcul acordarea unui ajutor fermierului în cauză.

(26)

Leave a Reply