Expoziție de iarnă Brickenburg

Complexul Muzeal Bistrita – Năsăud, Asociaţia Brickenburg și Muzeul Etnografic al Transilvaniei, organizeză tradiționala Expoziție de iarnă Brickenburg, care va fi deschisă în perioada 3 – 7 decembrie.

Aceasta este deaschisă între orele 11.00 şi 19.00, la Casa Argintarului din str. Dornei nr. 5.

„Adresându-se atât celor familiarizați cu sistemul LEGO® cât și publicului mai puțin cunoscător însă doritor de experiențe frumoase, gazdele vor pune la dispoziția vizitatorilor un spațiu de joacă în care, testând nenumăratele posibilități de combinare ale celebrelor cărămizi, aceștia, indiferent de vârstă, vor avea ocazia să își dovedească îndemânarea și creativitatea.
Prin tradiţie, expoziţia de iarnă a Asociaţiei Brickenburg este una experimentală, organizatorii propunându-şi în principal să testeze diverse tehnici de construcție și combinații între elemente. Publicul va putea admira creaţii originale lucrate cu migală și previzualizări ale exponatelor care vor fi prezentate la evenimentele majore ale anului 2017”, informează managerul Complexului Muzeal BN, Alexandru Gavrilaș.

(0)

Leave a Reply