picnic 2

Foc în loc neamenajat-avertizment de la jandarmi

Au fost depistate mai multe persoane care nu respectau prevederile legale în vigoare pe linia organizării activităţilor de picnic.
Mai exact, în primele zile ale lunii august, jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa şi comisarii Gărzii de Mediu au organizat şi executat acţiuni punctuale pe linia respectării legislaţiei în vigoare privind activităţile de picnic.

„Astfel de situaţii au fost întâlnite în zona pădurii de lângă localitatea Sigmir şi în zona localităţii Sărăţel. Doi bărbaţi au fost sancţionaţi cu avertisment scris pentru aprinderea focului la picnic în loc neamenajat, conform legii nr. 54 din 2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic, art. 7, lit.d, celor în cauză fiindu-le aduse la cunoştinţă şi prevederile legale în vigoare”, informează IJJ BN.

Reamintim că persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic au următoarele obligaţii:
– să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.
– să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
– să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
– să lase locul în care au desfășurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
– să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop;
– să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic.
– să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate;
– să respecte ordinea publică conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
Împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic ori a zonei indicate pentru activitățile de picnic sunt interzise;
Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează contravenţional cu avertisment sau amendă, conform Legii nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic.

(8)

Leave a Reply