FRENT

Frenț: „Atelierul Brâncuși din Centrul Pompidou este excelent gestionat”

Potrivit unui act normativ publicat la sfârşitul anului trecut 2015, ziua de 19 februarie a fost declarată zi de sărbătoare naţională.

Legea nr. 305/2015 privind declararea zilei de 19 februarie „Ziua Brâncuşi” a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 901 din 4 decembrie 2015 şi a intrat în vigoare trei zile mai târziu.

Cu această ocazie, autorităţile centrale şi locale pot să organizeze şi/sau să sprijine logistic şi material manifestări cultural-artistice.

„19 februarie: Ziua Brâncuși, sărbătorită pentru prima oară în mod oficial astăzi în România, încearcă să repare, cel puțin simbolic, greșeala făcută în 1951 de către regimul comunist trecut. Atunci, gestul superb prin care Constantin Brâncuși intenționa să-și doneze lucrările țării-mamă a fost refuzat vehement, considerându-se că „artistul nu respecta tiparele clasice ale domeniului în care activa” fiind influențat de șederea la Paris și că „ăși exprima viziunea prin mijloace tipic burgheze”.
Partea bună a lucrurilor este că Atelierul Brâncuși din Centrul Pompidou este excelent gestionat iar lucrările marelui artist sunt în siguranță și vizionate de foarte mulți vizitatori din întreaga lume, în mod gratuit, așa cum și-a dorit și maestrul încă din timpul vieții lui.
Partea proastă e că Parisul nu mai este un oraș sigur, iar turiștii pot avea surprize neplăcute”, notat pe pagina de socializare Ovidiu Frenț.

Data de 19 februarie este data la care, în anul 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut sculptorul român Constantin Brâncuşi.
Printre cele mai cunoscute opere ale sculptorului se numără „Coloana fără sfârşit”, „Poarta Sărutului”, „Masa tăcerii” şi „Domnişoara Pogány”.

Noua lege stabileşte că 19 februarie este doar sărbătoare naţională, nu şi zi nelucrătoare pentru salariaţi. Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt stabilite exclusiv în Codul muncii.

sursa foto: Ovidiu Frenț

BRANCUSI

(55)

Leave a Reply