13438922_1130360187024461_6993086095980594692_n

Gala UAD Fashion Design

Gala UAD Fashion Design este un eveniment care promovează creațiile vestimentare ale absolvenților Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, specializarea Modă-Design Vestimentar.

„Într-o lume care abundă în diversitate, în care suntem asaltați de branduri variate, în care originalitatea și ingeniozitatea încep să pălească, este nevoie să acordăm mai multă atenție tinerilor talentați. Talentul șlefuit prin studiu, creativitatea, inovația sunt reprezentative pentru defilarea fashion care s-a desfășurat vineri, 1 iulie 2016, în cadrul celei de a 22-a ediții a Galei UAD Fashion Design într-o perfectă armonie cu sunetul si culoarea. Cuvintele cheie precum androgin, esteticul urâtului vs esteticul frumosului, transpunere, astronomie, urban, metamorfoză, acvatic, wilderness, sunt cele care i-au inspirat pe tinerii absolvenți în realizarea creațiilor care au uimit publicul prin originalitatea lor. Temele abordate în colecţiile absolvenţilor fac apel la referinţe istorice, explorează elemente tradiţionale într-un mod cu totul inedit sau trasează diverse conexiuni culturale. Tinerii au prezentat propuneri textile dintre cele mai interesante și neconvenționale, realizate manual, cu imprimeuri clasice sau digital print, tehnici şi materiale originale care conferă vestimentației un aspect autentic și extravagant”, a notat pe pagina de socializare, Gabriela Montoiu, fostă candidată de europarlamentare.

Peste 30 de lucrări superbe de licență și masterat ale absolvenților acestei universități au fost prezentate in cadrul unui spectacol desăvârșit.
Brandul Romana și Atelierul de Imagine Prompt Communication, promotori ai frumosului și energiei creatoare, le urează succes tinerilor care pășesc cu certitudinea talentului pe podiumul frumuseții, al vieții. Cele două branduri au participat în calitate de parteneri la acest eveniment, alături de companii precum Autotransilvania BMW, EBS, NTT Data, Henkel, Vestige, oferind premii unora dintre tinerii participanți.

sursa foto. Gabriela Montoiu

(26)

Leave a Reply