Print

Ioan Lazăr lansează un nou volum

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează astăzi, 15 iulie, lansarea celui de-al doilea volum – Luneta Cuvintelor a scriitorului jurnalist Ioan Lazăr.

Este vorba despre o culegere de texte, apărute în ultima perioadă în ziarul Răsunetul. Paginile reunite în coperțile acestei cărți reflectă secvențe din viața cotidiană a celor ce citesc ziarul la care scrie autorul.

„Ioan Lazăr, în cei peste 25 de ani de presă, nu și-a uitat meseria inițială și știe să fie dascăl de gradul unu, încercând să rămână el însuși și să nu uite că singurul stăpân real al ziaristului sau jurnalistului, două substantive perfect sinonime și egale, este Măria Sa cititorul, cel ce te cumpără și-ți alimentează sentimentul, sentimentele, că ești important, că ești util”, este opinia colegului autorului, prof.Adrian L. Mănarcă.

Evenimentul se va desfășura de la ora 17.00 la „Casa Argintarului” Bistrița din str. Dornei nr.5.

(1)

Leave a Reply