Jandarmi pentru o zi

Jandarmii bistriţeni au fost miercuri, 23 noiembrie 2016, gazdele a 12 elevi care s-au aflat în compania cadrelor militare din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud.

În cadrul proiectului educativ Terre des homes – Ziua Ştafetei 2016, elevii şi-au exprimat dorinţa de a deveni jandarmi, ca urmare aceştia au petrecut câteva ore în mijlocul jandarmilor pentru a vedea dacă şi-au ales bine viitoarea meserie.

„Pe parcursul zilei, aceştia au fost familiarizaţi cu principalele misiuni ale jandarmilor, au îmbrăcat echipamentul de intervenţie, au efectuat un tur al unităţii şi au participat la propriu, în prima linie, la o simulare a unei misiuni de restabilire a ordinii publice. Totodată tinerii au făcut cunoştinţă şi cu câinii de serviciu ai Jandarmeriei bistriţene şi au asistat la o serie de exerciţii executate de către jandarmii din cadrul Grupei I Antiteroristă.
Pentru a vedea cum reuşesc jandarmii să facă faţă misiunilor, elevii au vizitat şi sala de antrenamente unde jandarmii efectuează orele de pregătire fizică.
La finalul activităţii, cei trei elevi s-au arătat încântaţi de timpul petrecut alături de jandarmi şi au declarat că doresc în continuare să le devină colegi iar acum îi percep altfel pe cei care află mereu în slujba cetăţeanului.
De asemenea acestora le-a fost înmânată câte o diplomă pentru interesul manifestat faţă de instituţia Jandarmeriei şi misiunile pe care aceasta le desfăşoară zilnic pentru liniştea cetăţenilor” informează IJJ BN.

(0)

Leave a Reply