volunteer

lansare Ghid SSM – Bistrița

Federația VOLUM, în parteneriat cu Asociația Română pentru Securitate și Sănătate în Muncă lansează „Ghidul de Securitate și Sănătate în activitățile de voluntariat” – instrument dedicat organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor publice care implică voluntari pentru a asigura îndeplinirea cerințelor privind securitatea și sănătatea în activitățile desfășurate.

Evenimentul de lansare va avea loc joi, 28 aprilie, la sediul fundației Cercetașii Bistrițeni, Bd, Independenței, nr. 24-26, Bistrița.

Federația VOLUM a constatat absența unor strategii naționale pentru voluntariat care să abordeze probleme ce țin de securitate și sănătate în lucrul cu voluntarii. În consecință, VOLUM a inițiat un demers, printr-un parteneriat cu Asociația Română de Securitate și Sănătate în Muncă, pentru a dezvolta o procedură simplificată a legislației din domeniul SSM, adaptată nevoilor acestui sector, formând astfel un grup de lucru, alături de experți SSM și organizații neguvernamentale, din domenii de activitate diferite.

De asemenea, în iulie 2015, Federația VOLUM a lansat prima rețea de experți în Securitate și Sănătate în Muncă, formată în prezent din 20 de specialiști sau inspectori SSM, din cadrul organizațiilor membre ale Federației VOLUM, din mai multe județe: (București, Brașov, Craiova, Constanța, Neamț, Cluj, Ialomița, Hunedoara, Suceava, Vrancea, Călărași, Buzău, Bistrița).

Organizația Națională Cercetașii României, membră în cadrul Federației VOLUM și în cadrul acestei rețele, lansează invitația către organizațiile neguvernamentale de la nivel local de a participa în cadrul evenimentului de lansare a „Ghidului de Securitate și Sănătate în activitățile de voluntariat”. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 28 aprilie, la sediul fundației Cercetașii Bistrițeni, Bd, Independenței, nr. 24-26, Bistrița, începând cu ora 10.00. Vă rugăm să confirmați participarea dumneavoastră completând acest formular.

sursa foto:www.radiocraiova.ro

(0)

Leave a Reply