ligia danila

Ligia Dănilă: „4 ziare ostile fac mai mult decât 1000 de baionete””

Ligia Dănilă, candidat ALDE la funcția de primar în Beclean, este de părere că tineretul trebuie ajutat pentru că el e viitorul țării. De asemenea, consideră că este nevoie de libertatea de gândire, de creație, de exprimare.

„Sunt bucuroasă că ne întâlnim într-o săptămână extraordinară din punct de vedere al lumii creștine. Suntem în săptămâna luminată și să ne ajute Dumnezeu să fim luminați, dar aș adăuga să dea Dumnezeu ca și cei cărora ne adresăm să fie luminați și să ne sprijine și să ne ducă acolo unde le promitem. Țin să mulțumesc în primul rând echipei cu care, membrilor de partid și simpatizanților care au încredere în noi și doresc să nu îi dezamăgim.Pentru noi la Beclean a fost greu pentru că ne-am confruntat cu multe obstacole, însă cel mai mare hop a fost cel legat de mentalitate, de frică, de necunoaștere a drepturilor cetățenești și am rămas dezamăgită că aceste lucruri le-am întâlnit la tineri. A existat reticiență legat de ceea ce înseamnă mai multe partide, ideologii, de ceea ce înseamnă că au loc și sub soare pot exista mai multe formațiuni politice. Pentru mine ca și cadru didactic a fost de neînțeles acest lucru. Am avut deschidere spre persoane cu vârstă de 45 spre 50 de ani, persoane care pur și simplu ne-au tras de mânecă și probabil și-au adus aminte că probabil am fost cadru didactic al unuia dintre copii domniilor lor și m-au încurajat și m-au susținut, nu numai pe mine, dar și pe cei cu care am colaborat. Acest lucru mi-a dat încredere, atât mie. cât și echipei lucru care m-a bucurat și le mulțumesc, dar mulțumesc și celor care au venit și au spus „știți, vă susținem, dar nu aici”. Le mulțumesc și îi înțeleg. A fost greu de la început, deoarece a trebuit să spargem lumea în care domină bărbații, lume care este orientată doar spre un anume partid. E greu, dar nu imposibil. Alături de mine am avut voluntari care au fost și femei și bărbați. Nu pot schimba mentalitățile de azi pe mâine, nu voi reuși să conving 100 % electoratul, dar ne adresăm acelor oamnei care au simpatizat, care încă nu sunt hotărâți cu cine să votexe, acelor persoane care încă oscilează, acelor persoane pe care nu îi interesează actul politic, ci doar dreptul de a-și exercita dreptul la vot. Am întâlnit și astfel de situații în care au spus „nu mă interesează cine, dar doresc să particip la vot”.Ne adresăm și acestor oameni care știu ce înseamnă exercitarea dreptului constituțional. Pentru mine, pentru echipa cu care lucrez am gândit o serie de proiecte care au în centru activitatea tinerilor. De ce soun tineri și de ce mă opresc la tineri? Pentru că tinerii sunt cei pe care îi pregătește societatea acum și de ei atârnă viitorul nostru de mâine, a generației a 2-a, a 3-a, a celor mici și foarte mici.Investiția în sursa umană și în speță a tinerilor cred că este cea mai importantă pentru noi și mă gândesc că în Beclean ar trebui să existe o orientare a tinerilor spre acele meserii care sunt căutate pe piață. Nu a acelor meserii care nu mai oferă locuri de muncă de exemplu. Facem școală de dragul școlii, nu! Cred că ar trebui să revenim la acele școli care în momentul în care au absolvit tinerii să își găsească și locuri de muncă și aici ar trebui un agent economic care să preia activitatea practică a școlarului ca mai târziu să îi ofere și un loc de muncă. Iar eu când am nevoie de un meseriaș pe care să îl caut să știu unde anume să îl găsesc. Ne gândim la necesitatea de priiecte care să fie bazate pe relația dintre libertate-democrație și prosperitate. Dacă nu există libertatea de exprimare, de gândire, dacă nu facem apel la aceste valori democratice, cu siguranță democrația va fi suferindă. Dacă acestea adunate vizează tineretul cu bătaie lungă sore întreaga populație, spre toți cetățenii urbei cu siguranță avem de-a face cu o bunăstare a comunității din care facem parte. Această bunăstare nu poate să se răsfrângă decât asupra tuturor. Gândim din aproape în aproape spre dimensiuni ceva mai întinse. Fără libertatea de gândire, de creație, de exprimare, făr libertatea presei, pentru că la un moment dat spunea Napoleon Bonaparte „4 ziare ostile fac mai mult decât 1000 de baionete”. Dar și dacă libertatea individuală nu este în corelație cu libertatea colectivă, nu avem de-a face cu democrația. Iarăși revin și spun, investiția în societate, în reusrsa umană și în tineri trebuie să fie o prioritate, și pentru noi este o prioritate”, a precizat Ligia Dănilă.

Președintele ALDE BN, Ioan Țintean a intervenit și a adăugat că femeile nu se dau bătute niciodaă.

„Nu vă dați bătute femei niciodată, chiar dacă vă desfășurați activitatea politică într-un oraș unde există o stare de frică, deși din câte îl cunosc pe Nicu este destul de democrat, dar nu știu de ce oamenii au rezerve a se înscrie sau a acționa în jurul altor partide. Cert este că ați dovedit acolo că se poate organiza, chiar un partid nou și sperăm să avem și rezultate bune, în ciuda tuturor”, a precizat președintele ALDE BN, Ioan Țintean.

(22)

Leave a Reply