spitalul-judetean-clubul-transilvania

Liniile de gardă din spitale funcționează non stop

Sărbătorile de Paşti constituie un prilej de mare bucurie pentru fiecare dintre noi. Ouăle roşii, mielul, cozonacul, pasca şi vinul sunt doar câteva dintre bucatele tradiţionale, care se vor afla pe masa fiecăruia.
În euforia sărbătorii, nu trebuie totuşi să uităm consecinţele provocate de alimentaţia în exces, mai ales după perioada mai lungă sau mai scurtă de post.
Cuvântul de ordine este “moderaţie”.
Alimentaţia trebuie să fie diversificată şi să cuprindă, în principal, cereale, legume, fructe şi produse lactate. Evitați consumul excesiv de alcool dar şi a excesele alimentare.
Eventualele probleme care pot apărea pot fi soluționate prin intermediul medicilor care deservesc urgența prespitalicescă si spitalicească, dar și de cele trei centre de permanență ale medicilor de familie.

„Urgența prespitalicescă este asigurată de Ambulanță și de către serviciul SMURD, și de cele 3 Centre Permanente de la Băsăud, Josenii Bârgăului și Teaca. Restul utilităților sanitare asigură urgențele spitalicești în Unitățile de Primire a Urgențelor prin liniile de gardă. Acestea funcționează 24 din 24, s-au aprovizionat cu medicamente, materiale sanitare în așa fel încât să facă față afluxului crescut de populație din această perioadă”, precizează Dr. Anca Andrițoiu – director DSP BN.

Și farmaciile vor funcționa după program special de sărbători.
Astfel, sâmbătă va asigura necesarul de medicamente pentru populație, farmacia Analgetica de pe strada Gării pentru ca în ziua de Paște să puteți apela la farmaciștii Sanovil de la Big.
Luni, în a doua zi de Paște, este se poate apela la Sanovil pe strada Independenței nr 56, iar o zi mai târziu se poate apela la farmacia Maria de pe strada Rodnei nr 2.

(2)

Leave a Reply