dulgher

Locuri de muncă pentru bistrițeni

Protocolul pus în aplicare de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România şi Autoritatea pentru Populație, Emigrare şi Frontieră din Israel, permite şi persoanelor care au muncit anterior legal în Israel să obţină un nou contract de muncă, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud.

sau experienţă în meseriile: dulgheri pentru cofraje de construcţie industrializată, (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie); fierari-betoniști, îndoirea fierului, (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie); zidari-faianțari, acoperirea podelilor și pereților cu faianță (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie); zidari – tencuitori pentru lucrări de tencuit.

Există, de asemenea, o limită de vârstă de 50 de ani.

Alte condiţii care trebuie îndeplinite: să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această ţară, cu excepţia fraţilor; să nu aibă cazier judiciar; să fie apţi psihic şi fizic de muncă intensă în condiţiile climatice specifice statului de destinaţie, inclusiv muncă la înălţime şi manipulare de greutăţi; să nu sufere de anumite boli cronice.

Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 luni.

Salariu lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani.

Este necesar ca persoanele interesate să se înscrie la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud, având nevoie de următoarele documente:

– Cerere tip

– CV

– Declaraţie tip bilingva

– Copie CI

– Copie Paşaport

– Copii ale actelor de studii şi de calificare (toate paginile scrise), după caz

– Copii ale documentelor care atestă experienţa, vechimea în muncă, după caz

– Cazier judiciar valabil, în original

Informaţii suplimentare despre oferta de muncă din domeniul construcţiilor în statul Israel pot fi obţinute atât de la sediul AJOFM B-N, cât şi direct de pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă – www.anofm.ro.

IMPORTANT: – nu este necesară o diplomă de calificare într-una dintre meseriile menţionate mai sus, este necesar ca persoana să cunoască una dintre meserii şi să îşi demonstreze competenţele prin susţinerea unei probe de lucru care va fi stabilită ulterior de către ANOFM.

sursa foto:www.stejarmasiv.ro

(7)

Leave a Reply