csm

Meci de zece!

Handbalistele bistrițence au câștigat meciul cu Corona Brașov cu un scor 35-29 (16-16).
Meciul a fost disputat la sala Polivalentă în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin,iat echipa bistrițeană a urcat pe locul 6 în clasament, cu 12 puncte.

„Mă bucur din suflet că am reușit să câștigăm acest meci, porneam cu șansa a doua, însă calculele hârtiei au fost contrazise de niște fete minunate care și-au dorit foarte mult să învingă. Sunt foarte bucuros că am reușit să facem atâția oameni fericiți încă o dată. Eram conștienți că prin muncă multă, concentrare și răbdare chiar putem reuși. Le felicit pe fete pentru dorința pe care au avut-o, pentru jocul făcut. Unitatea grupului, concentrarea și o mai mare determinare a noastră au făcut diferența. Ne așteaptă acum două partide extrem de importante, una cu Slobozia acasă duminică și una la Ploiești, pe care suntem condamnați să le câștigăm pentru că sunt echipe care ca și noi vor să rămână în prima ligă și e imperios necesar să ne mărim avansaul în clasament față de ele. Cu Slobozia va fi un meci extrem de greu și încâlcit, are o perioadă mai lungă de refacere. Pentru noi a fost un consum fizic și psihic imens, sper să ne recuperăm cât de repede putem”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca.

Au marcat:
Oana Chirilă – 18 goluri
Daniela Crap – 4
Laura Pristăvița – 4
Daniela Rațiu – 3
Magdalena Paraschiv – 2
Oana Cârstea – 1
Szilvia Szabo – 1
Simina Vezentan – 1
Gabriela Preda – 1

„Meci de nota 10, atmosferă de 10, echipă de 10: CSM Bistrița!
Publicul bistrițean a primit în această seară cea mai frumoasă surpriză din partea echipei: o victorie detașată în fața uneia dintre cele mai bune echipe din România, Corona Brașov (35-29).
Mulțumim echipei noastre de suflet, CSM Bistrița!”, a precizat președinteșe CJ BN, Radu Moldovan.

În etapa viitoare, CSM Bistrița joacă tot pe teren propriu, cu Unirea Slobozia – duminică 30 octombrie, de la ora 12.30.

(2)

Leave a Reply