bani

Menţinerea dreptului la venitul minim garantat nu mai este condiţionată

Beneficiarii vor primi ajutorul în continuare chiar dacă în data de 31 martie vor figura în evidenţele primăriei cu impozite şi taxe neachitate.

„Pentru beneficiarii ajutorului social prevăzuţi la alin. (1) (beneficiarii cu drepturi stabilite de minimum şase luni – n. red.) care nu şi-au achitat impozitele şi taxele locale în termenul prevăzut la alin. (2) (31 ianuarie – n. red.), serviciul de specialitate al primarului are obligaţia să comunice acestora suma de plată, iar în cazul în care prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale s-a stabilit eşalonarea, reducerea sau scutirea obligaţiilor legale de plată, se va comunica şi termenul scadent pentru acestea”, scria până anul trecut în Legea venitului minim garantat.

Dacă beneficiarii nu-şi plăteau impozitele şi taxele până la data de 31 martie, primarul suspenda dreptul la ajutorul social pentru o perioadă de cinci luni, începând cu luna aprilie. Dacă obligaţia nu era îndeplinită în perioada de suspendare, dreptul la ajutorul social înceta.

De reţinut este că obligaţia nu se aplica în cazul persoanelor singure care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii.

Condiţionarea plăţii impozitelor şi taxelor pentru bunurile deţinute în proprietate de menţinerea dreptului la ajutorul social lunar s-a aplicat începând cu anul 2012, însă parlamentarii au decis s-o elimine la finele anului 2015. Astfel, din 2016, beneficiarii vor primi în continuare ajutorul indiferent că vor figura sau nu la primărie cu impozite şi taxe neachitate la data de 31 martie.

Familiile şi persoanele singure sunt îndreptăţite să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială, aşa cum dispune Legea nr. 416/2001. Acesta se asigură prin plata lunară a ajutorului social.

 

„Familiile şi persoanele singure cu venituri nete lunare până la nivelul venitului minim garantat beneficiază de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie, în cazul în care cel puţin un membru al familiei face dovada că lucrează pe bază de contract individual de muncă, are statut de funcţionar public sau prestează o activitate, realizând venituri cu caracter salarial”, scrie în Legea venitului minim garantat.

Ajutorul social este acordat în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere, împreună cu actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia. Documentele se înregistrează la primăria din localitatea de domiciliu/reşedinţă.

În schimbul ajutorului social, une dintre persoanele majore apte de muncă din familie trebuie să presteze lunar, la cererea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local. Regula nu este valabilă atunci când familia primeşte lunar un ajutor social de până la 50 de lei pe lună, pentru care orele de muncă sunt stabilite trimestrial şi sunt efectuate în prima lună de plată.

(19)

Leave a Reply