2

Mesajele campaniei “ALEGE SĂ FII CORECT!” au ajuns în Beclean

Mesajele campaniei “ALEGE SĂ FII CORECT!” au ajuns în oraşul Beclean prin intermediul jandarmilor, pompierilor şi poliţiştilor bistriţeni.

„Astăzi, 7 decembrie a.c., poliţiştii, jandarmii şi pompierii au organizat şi desfăşurat o acţiune de informare şi prevenire a fraudelor electorale, în oraşul Beclean.

Astfel, în intervalul orar 10.30-12.30, cei prezenţi în piaţa din Beclean au fost informaţi cu privire la contravenţiile şi infracţiunile specifice perioadei campaniei electorale, dar şi zilei alegerilor.

În acest context, persoanele cu drept de vot au primit flyere cu principalele prevederi legale, recomandări utile cu privire la procesul electoral din ziua alegerilor (programul de votare, documente necesare, confidenţialitatea votului) şi au fost îndemnaţi să sesizeze la 112 orice încălcare a legii electorale.

Campania de Informare “Alege să fii corect” se desfăşoară la nivel naţional, în perioada 11 noiembrie -11 decembrie şi are ca scop promovarea votului legal în rândul cetăţenilor.

Sesizaţi la 112 orice încălcare a legii electorale!”, inormează IPJ BN.

(0)

Leave a Reply