pev

Mișcarea ecologistă nu moare la Bistrița!

Cei 400 de membrii, după autodizolvarea PER Bistriţa  s-au întâlnit în această seară şi au semnat adeziuni la Partidul Verde Ecologist.

„Nu mor caii…când vor câinii”. Mișcarea ecologistă nu moare la Bistrita! Resuscitată din temelii, mai mult ca niciodată, în urma autodizolvării BPM PER în această seară au demisionat în bloc toți membrii PER, mai puțin 5 persoane, și au aderat la Partidul Verde, membru al verzilor Europeni. Lupta împotriva celor certați cu mediul va continua, iar principiile ecologiste vor fii apărate!
Ați vrut să ne treceți pe linie moartă, să nu vă mai încurcăm socotelile mârșave și jocurile voastre de culise în pofida faptului că sunteți corigenți la examenul de capacitate în fața Europei. Noi iubim apa, natura și pădurea. Luptăm împotriva drujbelor a poluării și a defrișărilor necontrolate, ne opunem vehement microhidrocentralelor pe apele de munte,cu un singur scop. OPRIȚI MĂCELUL!….Motiv pentru care am schimbat macazul!”precizează ecologistl Marius Rus.

Foştii lideri ai PER Bistriţa au ales noul Birou Politic Municipal al Partidul Verde, astfel că în funcţia de preşedinte a fost desemnat Marius Bălan, vicepreşedinte Marius Rus, și secretar Matilda Gubesch.
Viitorul preşedinte al Partidul Verde Bistriţa-Năsăud va fi Cristian Ţetcu.

Partidul Verde este un partid politic care are drept scop principal formarea cadrului necesar unirii tuturor curentelor ecologiste din ţară (mişcări, partide, alianţe, societăţi şi asociaţii), pentru a oferi societăţii o alternativă ecologică de guvernare pentru dezvoltare şi progres. Partidul Verde militează pentru o democraţie funcţională şi matură şi pentru o administrare ecologică a ţării. Partidul Verde apără independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei constituţionale.

Numele partidului este Partidul Verde, prescurtat PV şi semnul electoral Floarea – Soarelui cu o corolă de 7 stele în 5 colţuri; sub floarea-soarelui scrie Verzii. Floarea-soarelui (vezi desenele) este reprezentată de un capitul care, în alb-negru, prezintă petalele albe, centrul său (staminele) este negru, iar deasupra are o corolă de 7 stele cu 5 colţuri. În color petalele sunt galbene mărginite cu verde iar centrul maro… Verzii, în varianta alb-negru se scrie cu litere pline, în varianta color cu verde. Stelele sunt semihaşurate în varianta alb-negru şi galbene în varianta color.

(12)

Leave a Reply