Mistreții atacă culturile … și buzunarul gospodarilor

După ce prefectul județului Ovidiu Frenț a discutat cu un grup de fermieri în legătură cu distrugerea culturilor de către mistreți, Instituția Prefectului BN a trimis organelor competente, o inițiativă legislativă privind constituirea din taxele de vânătoare a unui fond din care să se poată acorda despăgubiri.

„Azi 8 august 2016 prefectul județului Ovidiu Frenț a primit în audiență un grup de cetățeni din Agrișu de Jos (com. Șieu – Odorhei) care au arătat faptul că le sunt distruse recoltele de către porcii mistreți. La discuție a fost invitat Daniel Pop – Șef serviciu la Garda Forestieră Județeană Bistrița-Năsăud. Problema pagubelor produse de mistreți nu este nouă, este cunoscută la nivelul Instituției Prefectului dar legislația în vigoare prevede obligativitatea asigurării pazei și împrejmuirii proprietății de către deținătorii terenurilor, prevedere căreia fermierii nu i se pot conforma din cauza costurilor ridicate. Pentru a veni în sprijinul micilor fermieri Instituția Prefectului a trimis deja, organelor competente, o inițiativă legislativă privind constituirea din taxele de vânătoare a unui fond din care să se poată acorda, în astfel de situații, desbăgubiri. De asemenea s-a discutat cu administatorii fondului de vânătoare pentru inițierea imediată a unor acțiuni de recoltare (conform cotei aprobate) de mistreți în vederea limitării distrugerilor provocate de aceștia”, informează Ovidiu Frenț.

(271)

Leave a Reply