copii

Niciun copil fără identitate

Guvernul a stabilit printr-o ordonanță de urgență, două modalități de înregistrare a nașterii copilului, în funcție de termenul în care aceasta se realizează:
1. Înregistrarea nașterii copilului se va face, ca regulă generală, în termen de 30 de zile de la naștere (comparativ cu 15 zile cât este în prezent).
2. Înregistrarea nașterii se va putea realiza, ca situație de excepție, și după termenul de 30 de zile, însă prin parcurgerea unor proceduri administrative. Pe lângă faptul că se elimină limitarea de un an în care era posibilă stabilirea stării civile pe cale administrativă, actul normativ adoptat astăzi elimină procedura de înregistrare tardivă a nașterii realizată în fața instanțelor de judecată. Astfel, înregistrarea nașterii peste termenul de 30 de zile se va putea face printr-o aprobare a primarului unității administrativ-teritoriale, cu un aviz prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor sau, după caz, al municipiului București.

Totodată, având în vedere că una din cauzele care au determinat creșterea numărului copiilor nedeclarați la naștere o reprezintă lipsa înregistrării nașterii mamei, prin actul normativ se stabilește că odată identificată mama, autoritățile statului (serviciile publice de asistență socială) fac demersurile necesare pentru înregistrarea nașterii și obținerea unui act de identitate de către mamă.
Un alt aspect vizat de ordonanța de urgență are în vedere simplificarea procedurii de soluționare a cererilor de eliberare a actelor de identitate pentru persoanele internate într-o instituție sanitară, prin stabilirea unei competențe în seama serviciului public comunitar de evidență a persoanelor pe raza căruia se află instituția sanitară.
Aceste modificări legislative au fost decise de Guvern în regim de urgență având în vedere situația copiilor a căror identitate nu poate fi demonstrată și care, astfel, nu pot beneficia de drepturi fundamentale – la sănătate, educație, asistență socială.

(2)

Leave a Reply