O vacanţă în siguranţă alături de jandarmii bistriţeni!

Jandarmii au fost prezenţi în mijlocul celor care în această perioadă se află în “Tabăra de acasă” în localitatea Budeşti.

Un număr de 140 de elevi şi 15 profesori însoţitori au participat la activitatea prezentată de Jandarmeria bistriţeană. Cadrele Compartimentului prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, le-au prezentat elevilor aspecte privind atribuţiile Jandarmeriei Române dar şi date concrete privind orientarea într-o viitoare carieră spre acest domeniu.

„Nu a lipsit nici prezentarea unor aspecte ce ţin de fapte ce pot fi săvârşite în şcoli sau în legătură cu şcoala, pe timpul şi în afara orelor de curs. Totodată tinerilor şi elevilor prezenţi în tabără le-au fost prezentate modele comportamentale ce pot fi adoptate de către elevi pentru a nu se transforma în victime ale unor fapte antisociale.
De asemenea jandarmii le-au prezentat recomandări privind petrecerea vacanţei în condiţii de siguranţă. La activităţi au fost prezenţi şi câinii de serviciu ai Jandarmeriei bistriţene care au reprezentat punctul de atracţie al acestei activităţi datorită exerciţiilor prezentate. Totodată în Tabăra de acasă au fost prezenţi şi jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa, care au prezentat tinerilor tehnica şi materialele folosite în diferite misiuni.
La final participanţilor le-au fost împărţite flyere şi broşuri care conţin aspecte referitoare la problematica abordată pe parcursul discuţiilor cu jandarmii.
Acţiunea a fost organizată în baza Planului cadru al campaniei naţionale de prevenire a faptelor antisociale: “Vacanţă în siguranţă!”, pe direcţia de acţiune “Prevenirea delicvenţei juvenile”, în cadrul campaniei “Adolescenţă fără delicvenţă!”, informează IJJ BN.

Pe tot parcursul verii au fost organizate astfel de activităţi specifice destinate elevilor care şi au petrecut vacanţa în judeţul nostru.

(4)

Leave a Reply