poet

Opt ani de închisoare şi 800 de lovituri de bici! Pentru cine și de ce?

După puternice presiuni internaţionale, tribunalul din Abha, sud-vestul regatului saudit, a hotărât anularea verdictului precedent ce prevedea executarea pentru apostazie a poetului Ashraf Fayad, acuzat de renegarea religiei.

Astfel, pedeapsa a fost comutată la opt ani de închisoare și 800 de lovituri de bici, în locul sentinței capitale.

Loviturile îi vor fi aplicate în cadrul a 16 “şedinţe”, în ritm de câte 50 de lovituri, distincte iar “vinovatul” trebuie să se căiască public şi să anunţe că renunţă definitiv la scris.

Abdel Rahman al-Lahim, avocatul poetului inculpat, a anunţat că tribunalul saudit l-a condamnat pe Fayad la opt ani de închisoare și 800 de lovituri de bici — în ritm de câte 50 de lovituri.

“În locul decapitării lui Ashraf Fayadh, instanţa a decis condamnarea lui la lovituri de bici şi o lungă încarcerare. Nicici un om care îşi exprimă în mod paşnic opiniile nu ar trebui să fie arestat, cu atât mai puţin biciuit şi aruncat în închisoare. Autorităţile saudite trebuie să itnervină de urgenţă de îndrepte această teribil de nedraptă sentinţă”, a precizat Adam Coogle, cercetător pentru Orientul Mijlociu al Human Rights Watch, citat de The Guardian.

Poliţia religioasă l-a reţinut pe Ashraf Fayadh pentru prima dată în august 2013 după ce a primit o plângere potrivit căreia poetul îi blestemase pe Allah şi pe profetul Mohamed, insultase Arabia Saudită şi distribuise o carte cu poeziile sale, care promovează ateismul. Ashraf Fayadh spune că acea plângere a fost depusă după o ceartă personală, pe care a avut-o cu un alt artist, în timpul unei discuţii despre arta contemporană, într-o cafenea din Abha.

Poetul a fost eliberat pe cauţiune în ziua următoare, dar Poliţia din Abha l-a arestat din nou pe 1 ianuarie 2014, confiscându-i actul de identitate şi ţinându-l în arestul secţiei locale, până când a fost transferat în închisoarea locală, după 27 de zile. Potrivit prietenilor lui Ashraf Fayadh, atunci când poliţiştii nu au reuşit să dovedească faptul că poeziile sale reprezintă „o propagandă pentru ateism”, ei au început să îl insulte pentru faptul că fumează şi are părul lung.

„M-au acuzat de ateism şi că aş promova anumite gânduri cu potenţial distructiv în societate”, spune Ashraf Fayadh. „Cartea mea («Instructions Within», publicată în 2008, n.r.) vorbeşte doar despre mine, ca refugiat palestinian… şi despre chestiuni culturale şi filosofice. Însă, extremiştii religioşi au spus că ea răspândeşte idei distrugătoare împotriva lui Dumnezeu”, a declarat poetul palestinian, potrivit ziar.com.

(9)

Leave a Reply