FRENT SI TINTEAN

Ovidiu-Victor Frenț a preluat ștafeta de Ioan Țintean

În prezența chestorului de poliţie Viorel Dosaru,  a avut loc la Palatul Administrativ Bistrița-Năsăud, evenimentul de instalare al noului prefect, și anume, Ovidiu-Victor Frenț.

„Ovidiu, îţi mulţumesc pentru faptul că ai fost un coechipier suprinzător de bun pentru mine şi că împreună am ştiut să armonizăm lucrurile, dificile uneori, ca, în final, să avem rezultatele pe care istoria le va consemna. Consider că ne-am făcut datoria, ca echipă, așa cum se cuvine. De asemenea, vreau să mulţumesc Consiliului Județean pentru modul cum a înţeles sistemul relaţional între cele două instituţii pe toată această durată cât am fost eu prefect, precum şi Primăriei Bistriţa. Dragi colegi, din cadrul Colegiului Prefectural, mi-a făcut plăcere să lucrăm și să învățăm împreună. Vă mulțumesc, tuturor, pentru parteneriatul și colegialitatea de care ați dat dovadă. Nu în ultimul rând, țin să le mulțumesc reprezentanților presei pentru buna colaborare și pentru modul obiectiv în care au redat activitatea instituției” , a precizat fostul prefect, Ioan Țintean.

 

„Pentru mine demarează o etapă a unui drum care a început în 2009, când în luna martie am fost numit pentru prima oară în funcţia de subprefect. Atunci, într-adevăr, m-am gândit foarte mult fiindcă nu ştiam la vremea aceea ce înseamnă această funcţie, eu venind din mediul privat. Am constatat că e un sistem bazat pe reguli stricte, în care schimbările sunt foarte greu de făcut, el porneşte de la legislaţie şi proceduri, iar acestea sunt foarte greu de schimbat, dar nu imposibil. Doresc să continui în aşa fel încât să ies cu capul sus din această instituţie atunci când va fi cazul”, a adăugat Ovidiu Frenț.

sursa foto: Instituția Prefectului

FRENT SI TINTEAN FRENT 4 - Copy FRENT 5 - Copy FRENT 1 - Copy FRENT 2 - Copy FRENT 3] - Copy

(8)

Leave a Reply