FB_IMG_1466285442166

Pelerinaj pe biciclete

Mergem la Biserică pentru a ne întâlni cu Cel ce este pentru noi reperul fundamental în viaţă: Iisus Hristos. Tot omul are nevoie de repere sau principii solide în viaţă, de valori care să nu se schimbe de la o zi la alta. Toate valorile oamenilor sunt relative şi pot fi puse în discutie. Valorile reprezentate de Hristos vin din afara sistemului omenesc, sunt dumnezeiesti şi sunt, deci mai presus de măruntul cotidian al omului. Cine se întemeiază pe ele va avea stabilitate şi sigurantă în viaţă, şi ajutor de la Dumnezeu. Astfel, o minunată inițiativă a preoților Florin Rusu şi Lucian Greab de la biserica “Sf. Nicolae” din Năsăud, tinde să devină tradiție și să aducă tinerii mai aproape de credință, biserică și spiritualitate.

În dimineața zilei de 18.06.2016, sub atenta supraveghere a celor doi parohi a fost organizat un pelerinaj pe biciclete la Mănăstirea “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu participarea unui grup de aproximativ 80 de tineri, gazda primitoare  fiind starețul Chiril Zăgrean. Acțiunea a început în jurul orei 9,30 , debutând cu o rugăciune pentru a nu întâmpina probleme pe drum. Chiar dacă au apărut mici defecțiuni tehnice la unele biciclete, așa cum ne-a relatat Pop Aurel, unul dintre tinerii participanți, programul  s-a derulat cum a fost prestabilit de organizatori.

Încă odată, cei doi preoți și gazdele de la manastirea vizitată ne-au demonstrat că acela care își construiește viaţa pe Hristos şi cultivă legătura cu El are un sens în viaţă. Ştie de unde vine, ştie ce are de făcut şi ştie unde merge, el nu consideră că se privează pe sine de bucuriile vieții.

 

 

 

 

(56)

Leave a Reply