Persoane încarcerate, pe DN 17

Un accident rutier cu 3 persoane încarcerate, a avut loc în localitatea Podirei, pe DN 17.

Imediat, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare, două echipaje de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de prim-ajutor SMURD și o ambulanță SAJ.

„În urma impactului extrem de violent, toți cei trei ocupanți ai autoutilitarei au rămas încarcerați, echipajele de intervenție fiind nevoite să îndepărteze portierele, plafonul, precum și alte elemente de caroserie pentru a extrage cele trei victime dintre fiarele contorsionate. Intervenţia a avut un grad de dificultate ridicat din cauza faptului că, în urma impactului, autoutilitara a fost distrusă în proporţie de 90 %”, informează ISU Bistrița.

După descarcerare, au fost începute procedurile de resuscitare pentru cei doi pasageri, dar din nefericire, organismele bărbaților nu au răspuns manevrelor, fiind declarați decedați.

Șoferul autoutilitarei a fost stabilizat și pregătit de către echipajul de terapie intensivă mobilă pentru a fi preluat de elicopterul SMURD. Aparatul de zbor a aterizat la câțiva metri de locul accidentului și a preluat tânărul de 24 de ani pentru a-l transporta la un Centru de Traumă din municipiul Târgu Mureș.

(49)

Leave a Reply